India – Pe urmele lui Mircea Eliade

Publicat în categoria Calatorii initiatice

2.492 vizualizari

Si poate ca debarcarea mea in India nu a fost chiar atat de intamplatoare pe cat mi-a parut la inceput…caci e drept ca nu am visat niciodata sa explorez lumea in lung si-n lat, sa descopar insule pierdute in ocean sau ceva de genul acesta…si totusi…si totusi nu uit cu cata ardoare l-am urmarit pe Mircea Eliade (din patul meu, evident, cu cartea in mana) debarcand la Calcutta si pornind in aventura sa misterioasa in indepartata Indie. Dasgupta cu frumoasa lui fiica indianca Maitreyi, Rabindranath Tagore si tot atatea personaje si mistere legate de calugarii budisti si practicile lor ancestrale mi-au populat adolescenta, m-au facut sa visez si sa sper. Da, sa sper ca intr-o zi voi debarca si eu in India, ca ma voi initia si eu odata in toate practicile despre care citeam, care aveau capacitatea de a te transporta intr-o lume paralela si neaparat mai autentica, intr-o lume unde perceptia timpului e alterata si unde chiar si propria-ti persoana devine transparenta si inefabila.

Au trecut douazeci de ani, ani incarcati, in care ca printr-un labirint m-am apropiat cu fiecare etapa putin mai mult de debarcarea la Mumbai.

Multe trebuie ca s-au schimbat in cei aproape 90 de ani de cand tanarul Mircea Eliade ajungea cu vaporul pe taramul Indiei.

Aeroportul este modern, tot mochetat ca un hotel din era comunista, climatizarea merge la maxim si aerul miroase greu a umezeala de apa sarata. Hotelul e aproape de aeroport. Taxiul trece prin partile marginase ale Bombeiului unde o lume pestrita si saraca se ingramadeste pe strazile luminate de artificiile de dwali – anul nou indian. Conform traditiei, astazi se sarbatoreste intoarcerea la lumina a lui Rama iar orasul e scaldat in lumina lanternelor care impodobesc ramasitele de cladiri de pe marginea drumumui.

Zece minute prin ceea ce in engleza se numeste ‘slum’ si poate in Romana s-ar traduce prin „serparie” si ajungem la destinatie.

Inainte sa plec m-a obsedat destul de mult gandul la drumul acesta pe care trebuia sa-l fac cu taxiul, singura prin cartierele marginase ale Bombeiului. Nu stiu exact ce ma asteptam sa gasesc in India, atat de faimos saraca si murdara, dar e clar ca imaginatia mea a batut realitatea de foarte departe. Spre marea mea uimire, India nu pare nici mai murdara, nici mai infricosatoare decat alte tari pe care am avut (sau nu!) norocul de a le vizita in miez de noapte. Mumbaiul nu e cu nimic mai necivilizat decat Cairo sau Lima. Dintr-o data, realitatea traita este cu mult mai putin infricosatoare decat detaliile exagerate monstruos de imaginatia mea.

Si nu e nici prima si nici ultima data cand m-am vazut nevoita sa ma uimesc de potentialul nemarginit al imaginatiei noastre de a deforma, de a exagera, de a modifica realitatea intr-o maniera care o face de nerecunoscut. Detaliile care ne ingrijoreaza capata dimensiuni grotesti iar fericirile viitoare par fara margini. Ambele extreme sunt pana la urma paguboase pentru noi, visatorii, pentru ca in timp ce exagerarile negative ne consuma energia in mod inutil cu frici si imagini care n-ar avea cum sa se realizeze vreodata, anticiparea fericirii exagerate ne lasa vesnic nemultumiti de prezentul nesatisfacator. Poate ca acesta este mecansimul ascuns care face ca visatul cu ochii deschisi sa ne influenteze in mod negativ starea de spirit.

Sursa Foto: https://live.firstnews.co.uk/news/happy-diwali-first-news-festival-lights/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Cum l-am cunoscut pe Osho - India mistica
  • Pe drum spre India - despre succesul in viata si energia creatoare
  • In cautarea lui Nemo