La New York Dumnezeu traieste intr-un zgarie-nor

Publicat în categoria Calatorii initiatice

961 vizualizari

De 24 de ore la New York…sa fii intr-un oras strain iti aminteste sa fii umil…oricat ai fi calatorit pici mereu in aceleasi capcane ale turistului…hotelul frumos numai de la exterior, micul dejun scump, taxiul de la aeroport, harta nelipsita…totul e nou, si odata cu el si tu…numai ca tu nu esti atat de nou, sau macar crezi ca n-ar trebui sa fii…si asa se creaza conflictul…nimic nu e acolo unde ar trebui sa fie, nimic nu se potriveste asteptarilor…frustrarea…Si totusi ce sunt asteptarile daca nu reconfirmarea unor obisnuinte? La aproape 6 mii de kilometri distanta de punctul de plecare, obisnuintele sunt condamnate sa nu se mai confirme, ramai singur lipsit de orice aparare in fata necunoscutului.

Cafeneaua are scaune de bar, viata se desfasoara inauntru la adapostul cladirilor bine climatizate, pe strada e cald si te ascunzi in umbra cladirilor asteptand sa se schimbe lumina la semafor…Merg cu gatul sucit incercand sa captez grandoarea cladirilor din jur…orasul traieste pe verticala. Jos este strada, cumva in umbra, cu zgomotul si mizeria orasului, camioanele sunt mai mari decat orice am vazut pana acum si sunt peste tot in orasul care pare vesnic in constructie. La fiecare colt e un santier. Sus, varfurile zgarienorilor capteaza lumina soarelui si o reflecta orbitor in nuante muticolore. La New York Dumnezeu traieste intr-un zgarie-nor…sau poate nu e Dumnezeu?

In orasul care nu doarme, oamenii par sa munceasca non stop. Ii vezi iesind de prin cladirile de birouri undeva la ora pranzului…ii recunosti dupa calcatura, dupa costumul la dunga in ciuda caldurii insuportabile, dupa incruntatura sprancenei…intre orele 12 si 13 cele cateva cafenele de pe Madison Avenue sunt pline de corporatisti infometati. Orasul traieste si respira in acelasi ritm, exista o ora pentru munca, o ora pentru masa, o ora pentru distractie…putin ca peste tot de altfel.

Dar in afara orelor de program, atunci cand distractia nu mai e programata strict intre cutare si cutare ora, atunci cand munca nu mai inseamna decat amintirea deja indepartata ca odata erai ca ei, cum se moduleaza viata atunci cand tii timpul in propria mana? E un lucru atat de fragil timpul…o strangere neindemanatica si il strangulezi, putina neatentie si iti scapa total de sub control…Ce aduce viata atunci cand esti singurul stapanitor al timpului? Atunci cand ai avut trufia sa refuzi oferta generoasa a societatii de a-ti modula viata dupa tiparul: munca – metrou – casa, trebuie sa gasesti taria de caracter sa infrunti…vidul, spatiul nemarginit colcaind de posibilitati.

Cine sunt eu? M-am cunoscut vreodata in afara tiparului trasat din frageda pruncie? Daca n-as fi fost copilul model, premiant la scoala, bursier la facultate, jurist de succes, functionar european, negociator si militant…cine as fi fost? As fi putut oare sa fiu pur si simplu eu? Cine suntem in afara tiparelor impuse de societate? Mi-am construit caramida cu caraminda fatada in spatele careia ma ascund si incerc sa dau impresia ca as fi. Dar chiar sunt? Uneori am impresia ca stapanul a uitat televizorul deschis cand a plecat de acasa. Comedia continua la fatada, dar inauntru…?

Trei corporatisti tineri stau la masa din fata mea. Vorbesc tare cu accent american despre problemele de la serviciu. El isi misca piciorul nervos in timp ce achieseaza vehement la dicutie. Ea isi soarbe cafeaua cu gheata in timp ce isi verifica pentru a zecea oara in 5 minute telefonul -nimic nou! Nu stau mai mult de 15 minute si pleaca. Cortina cade! Urmatorii la rand!

Avocatii din spatele meu au plecat si ei, unul dintre ei avea un chip atat de familiar ca am vrut sa-l intreb daca nu cumva ne-am cunoscut pe vremea cand si eu eram un jurist de succes, nu cred, vorbeau despre dreptul intern si dreptul proprietatii intelectuale…poate ca pana la urma, toti juristii arata la fel…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Falsificatorii de realitate si frica de viata
  • Cum l-am cunoscut pe Osho - India mistica
  • India - Pe urmele lui Mircea Eliade