Mosii tineri si sforaiala spirituala

Publicat în categoria Calatorii initiatice

2.431 vizualizari

Inapoi in Europa, intoarcerea a fost precum mai toate lucrurile din viata mea – dulce acrisoara. Sau poate eu sunt cea dulce-acrisoara dat fiind ca viata nu este altceva decat oglinda fidela a celui care o traieste.

Dupa mai mult de zece ani imi amintesc cu uimire comentariul mosului hatru care tinea magazinasul din coltul blocului unde imparteam o garsoniera XS pe vremea cand eram studenta. E oare posibil ca un om care nu stia nimic despre mine sau despre viata mea, dar ma vedea de doua-trei ori pe zi in magazinul sau, sa fi patruns o taina in ceea ce ma privea pe care eu o ignoram? Poate ca vorba proverbului e totusi adevarata si e mai usor sa vezi scobitoarea din ochiul altuia decat buturuga din ochiul propriu. Suntem tributari unei psihologii a strutului ingrozitor de paguboasa care ne face sa colindam prin toate cotloanele lumii exterioare, sa descoperim planete indepartate si legi ale fizicii, doar de frica acestei intalniri de gradul trei care, in ciuda a ceea ce se spune, nu este cu o specie de extraterestru imperialist, ci cu propria persoana.

In magazinul de doi metri patrati, aprovizionat cu tot ce vrei si ce nu vrei, de la rosii la kilogram, la ciocolata de casa ambalata si la nelipsitii pufuleti, am primit pe gratis ( bonus de fidelitate poate) una dintre cele mai eficiente si scurte sedinte de consiliere din viata mea. Ca mi-a mai luat inca o perioada buna de timp ca sa inteleg ceeea ce mi se intamplase, este numai semn ca sedinta a mers adanc in interiorul obscur al fiintei si ca a avut nevoie de o perioada de integrare. 12 ani mai tarziu, 4 continente, 3 joburi si un numar improbabil de relatii esuate, iata ca in sfarsit ma intorc acasa si ma loveste din senin: asa este, precum mosul de la magazinul din colt ma informase deja – sunt o persoana dulce acrisoara!

O fi murit mosul, n-o fi murit, amintirea lui traieste prin mine nu numai datorita faptului ca un an de zile am carat din magazinul lui toate prostiile de mancare cu putinta (si dulci si acrisoare), dar mai ales pentru vitalitatea extraordinara de care dadea dovada. Un mos tanar, cum s-ar spune, asa cum era si proprietarul apartamentului pe care l-am inchiriat ani buni la Bruxelles. Oameni care in ciuda multelor primaveri nu se plafonasera, nu isi facusera un scop in viata din a sta la televizor si a se plange de mersul prost al lucrurilor. Oameni care in loc sa se lamenteze continuu de dulceata vremurilor trecute, alesesera sa evolueze odata cu realitatea si sa traiasca in veac, cu bunele si relele lui, oricum ar fi, preferabil unui trecut demult apus.

Oare cati dintre noi facem aceasta alegere, de a trai aici si acum, cu bunele si relele lui, fara a visa la un viitor stralucitor in care vom fi mai fericiti (si pentru asta neaparat altii) sau a ne crampona de un trecut care se incapataneaza cu disperare sa nu se mai intoarca?

Si cel mai trist este ca multi dintre noi (mai toti!) ne cramponam de un trecut care departe de a fi glorios e plin de traume si necazuri. Caram toate nefericirile vietii noastre ca pe un fel de medalie de onoare, ne plangem continuu de soarta noastra tragica ca un veteran de razboi care isi arata cu mandrie ranile. Intr-un proces pe care nici macar nu il recunoastem ca profund masochistic, ne agatam cu furie de toate greutatile, infigandu-ne adanc degetul in fiecare rana de frica sa nu se inchida cumva si sa ne vaduveasca de singura consolare care ne mai ramanea: mandria de a fi trait o viata grea. Si daca nu ma credeti, nu aveti decat sa va uitati pe pagina oricarui grup de dezvoltare personala si sa numarati cam cate dintre postari intreaba timid sau afirma vehement ca depresia, tristetea, nefericirea (si toate derivatele lor) sunt semne ale trezirii spirituale. De la poetii damnati ai scolului al XIX-lea am sarit direct, fentand un veac, la iluminatii damnati ai secolului XXI! NU dragii mei suferinzi, suferinta nu innobileaza si nici nu este semn al trezirii spirituale, din contra este un fel de sforaiala spirituala, semn ca dormim aprig si ca visam urat!

Semn al trezirii spirituale este tocmai cand recunoastem ca traim intr-un cosmar si ca depinde numai de noi sa ne trezim, ca depinde numai de noi sa hotaram intr-o zi (intr-un gest de curaj incredibil) ca suferinta nu innobileaza, ca soarele straluceste 24 de ore pe zi si ca depinde numai de noi sa il lasam sa ne intre in casa, ca ceea ce (ne) fac ceilalti este profund irelevant pentru ca aceasta aventura incredibila este despre MINE si despre cum pot eu sa imi transform viata, despre cum pot EU sa invat sa traiesc bine cu mine si cu ceilalti, intr-un cuvant despre a-mi asuma toata responsabilitatea faptului ca eu sunt visatorul propriei vieti.


 

Un răspuns la “Mosii tineri si sforaiala spirituala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • America, sensul vietii si Dante Aligheri
  • La New York Dumnezeu traieste intr-un zgarie-nor
  • Falsificatorii de realitate si frica de viata