New York-ul – La dealul de zahar

Publicat în categoria Calatorii initiatice

1.416 vizualizari

Conteaza foarte mult pe ce picior o pornesti cu un oras nou…avem acest mod ciudat de a ne proiecta asupra spatiilor in care traim nu numai sperantele si asteptarile dar, si cele mai adanci si negre temeri. Ca va fi? Paradisul sau coborarea in Infern? Totul depinde de acest moment initial fatidic in care inconstient punem fundatia felului in care ne vom raporta la un loc.

Orasele care au contat pentru mine cel mai mult am stiut-o din primul moment, ceva in sufletul meau s-a facut mai mare, un spatiu s-a creat sa le cuprinda cu intreaga lor geografie psihologica.

Am stiut din prima clipa ca vreau sa traiesc la Paris dupa cum mi-a fost foarte repede clar ca as putea trai fericita la Barcelona.

Dar New York-ul? Prea indepartat, prea hulit, prea diferit de tot ceea ce vazusem pana atunci, mi-a trebuit un timp sa-l asimilez. Am amusinat o saptamana pe strazile New York-ului fara sa stiu ce sa fac cu el, unde sa-l pun, pana intr-un moment cand baierele sufletului meu s-au deschis larg si au facut loc pentru maretia zgarie norilor din Manhattan.

Iubesc New York-ul, sunt indragostita de el ca de un barbat. Inainte sa imi dau seama ce se intampla cu mine, mi-a sucit gatul si ma trezesc facand planuri despre cum o sa ne mutam impreuna si o sa avem o doaie de copii. Nu pot sa-mi imaginez cum de am trait pana la 35 de ani fara el si aproape imi vine sa cred ca toti anii astia au fost in zadar. Numai o saptamana a fost suficienta pentru ca toate prejudecatiile mele sa se evapore.

Un singur lucru pot sa spun, femei paziti-va New York-ul este un mare cuceritor, si nu numai cand e vorba despre politica de comert international.

Oamenii sunt prietenosi ca painea calda, le simti savoarea de la distanta. Exista o autenticitate in familiaritatea lor pe care nu m-am asteptat sa o gasesc in America. O doamna se aseza langa mine la film, se prezinta si intr-un mod foarte natural incepe sa imi arate cumparaturile de peste zi: un evantai negru cu alb, aveau si numai alb sau numai negru dar, asta pare  special. Eu ce cred, nu a fost prea scump? In metrou un cuplu la varsta a treia da indicatii unei tinere despre cum sa ajunga la o adresa anume. Are doua bagaje imense si vine din Brazilia. Are 15 ani si calatoreste prin lume sa invete baletul si dansul modern. Nu e pentru prima data intr-un loc strain, cea mai grea incercare a fost cand s-a gasit singura singurica in Italia unde primise o bursa de studiu. Pret de cateva statii am devenit prieteni la catarama, intregul vagon este acum ingrijorat sa gaseasca cea mai buna solutie pentru ca aceasta domnisoara sa ajunga cu bine la destinatie. La strada 145, statia mea, ma despart de ea ca de o prietena de-o viata. Oare cum merg cursurile de dans? O sa o revad vreodata pe cine stie ce scena a lumii?

Fara sa-mi dau prea bine seama de locatie, am inchirait o camera mica intr-un apartament din Harlem. Acest Harlem, atat de faimos bastion al americanilor de culoare, murdar si periculos, ma impresiona profund. L-am descoperit ca pe un loc idilic demult uitat, geografie a imaginarului meu pe care nu credeam ca o sa o mai regasesc vreodata in realitate.

Cand iesi din metrou pe strada 147 – in Dealul de zahar (Sugar Hill) intelegi dintr-o data de ce se numeste asa. Harlemul are o energie dulce, nostalgica, imi aminteste de atmosfera de pe strada bunicii unde am fost copil. Atunci cand e vreme buna locatarii stau la taifas in strada, la umbra copacilor pe scaune comode aduse din casa. Joaca carti sau fumeaza narghilea (dumnezeu stie ce pun in ea!). Copiii alearga in voie si se agata in fuga de trecatori. Parintii ii cearta moale, fara rautate si isi cer scuze de la trecatorii fermecati de aceasta oportunitate nesperata de a fi luat parte la o taina.

In Harlem barierele cad, limitele se estompeaza, si chiar daca nu incetezi a mai fi tu insuti, intelegi ca aici esti mai mult decat atat, esti parte din comunitate. Acel „noi” care credeam ca s-a pierdut pentru totdeauna mai supravietuieste inca pe strazile Harlemului.

O trompeta sa aude in departare, ploaia a inceput sa cada domol si cald, inca o noapte s-a asternut peste batranul Harlem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • America, sensul vietii si Dante Aligheri
  • La New York Dumnezeu traieste intr-un zgarie-nor
  • Falsificatorii de realitate si frica de viata