15 locuri de vizitat în România

Publicat în categoria Comunitate

732 vizualizari

 

  1. Sarmisegetusa. Acolo, pe un platou aproape inaccesibil, împrejmuit pe trei părţi de prăpăstii adânci, se află un altar megalitic pe care sunt inscripţii într-o limbă nedescifrată. Se zice că ar fi limba de la începutul omenirii, limba Lemuriei, continentul pierdut pentru vecie… Pentru bioenergoterapeuţi, Sarmizegetusa este o zonă ce activează creativitatea şi aptitudinile pentru educaţie. Potrivit măsurătorilor radiestezice, câmpul energetic al locurilor acestea din munţii Orăştiei este extrem de puternic. Tocmai de aceea, fosta fortăreaţă este unul dintre locurile care trebuie vizitate măcar o dată în viaţă.

  1. Castelul corvinilor este o cetate medievala a Hunedoarei care reprezintă una din cele mai importante arhitecturi de inspirație gotică din România. Huffington Post, poziționează acest castel numit și „Castelul huniazilor”, sau al „Corvineștilor”, ca fiind pe locul 2, în topul celor mai înspăimântătoare clădiri din lume, fără să se știe exact dacă datorită stilului gotic, al istoriei lui sau din cauza cumului acestora.

  1. Delta Dunării. Este dovada vie a existenței unei alte lumi. Este locul în care poți păși în Paradis, simțind cum te încarcă un tablou de vis. Culorile vii, peisajul și pescărușii împreună cu restul păsărilor îți vor fi tovarășii de care nici nu ai știut câtă nevoie aveai. Te invit să nu mă crezi și să mergi să te convingi și singur.

  1. Vârful Omu. Dacă ești o persoană care crede în energi, meditație și conspirație acolo este locul unde trebuie să te afli. Sfinxul nostru se presupune că datează cu mult înaintea celui din Egipt. Vârful Ocolit (Bucura) aflat lângă Omu, numit Vârf al Cerului, constituie un centru energetic în care se petrec fenomene bizare. Acolo apar curcubee strălucitoare, vizibile chiar săptămâni uneori, fără să apară după vreo ploaie, ci în plin soare, de asemenea se zăresc lumini ciudate, fulgere, scântei lungi de un metru în jurul Sfinxului. Teorii ale conspiraţiei susţin că aceşti munţi reprezinta cel mai important punct energetic al lumii, centrul acestuia fiind situat chiar în apropierea Vârfului Omu. Și dacă nu crezi în energi, ghici ce! Trebuie să mergi neapărat să poți să le explici celor mai„superstițioși” că tu nu ai simțit nimic.

  1. Salina Turda. Este locul unde natura a lucrat cot la cot cu omul pentru a crea un mic oraș de sare. Acest orăşel situat la 30 km de Cluj, cu o temperatură de 10 grade Celsius, este situat la câteva sute de metri sub pământ. Această oază de sănătate balneară, situată pe locul de unde se extrăgea zăcământul de sare, încă de pe vremea romanilor, este dotat cu teren se sport, SPA, amfiteatru, loc de joacă pentru copii, muzeu natural, lac natural pe care te poţi plimba cu barca şi nu doar atât. Pentru mai multe detalii, te invit să încerci acest loc, dar pregătește-te pentru o mini-vacanță.

  1. Castelul Bran. Dacă ești atras de filmele cu vampiri, ar fi cazul să mergi măcar o dată în locul unde povestea vampirilor a luat viață. Acest castel cunoscut în lume și sub numele de „Castelul lui Dracula”, este cel mai răspândit și cunoscut punct turistic din lume. Povestea lui Vlad Țepeș a fost cea care a inspirat romanul scris, în secolul XIX, de către autorul irlandez Bram Stocker, care a devenit cunoscută și răspânită în toată lumea. Un Halloween acolo ar fi interesant, sau dacă îți este frică, orice zi a anului, este la fel de perfectă.

  1. Vârful Gugu. Legenda spune că pe Muntele Gugu şi-ar fi avut sălaşul Zamolxe şi din acest motiv, muntele era considerat un loc sfânt de către daci. Tot aici, se spune că Decebal şi-a ascuns o mare parte din comoară, fiind convins că spiritul Înaltului Preot o va păzi de urgiile vremurilor. Mulţi dintre turiştii veniţi în zonă pot să jure că au văzut vârful dispărând sau că au văzut explozii de lumină ţâşnind chiar din munte. Acesta mai este cunoscut, ca un masiv înconjurat de mistere încă neelucidate, scrie worldwideromania.com.

  1. Transfăgărășanul, este locul în care Munții Făgărașului unesc Muntenia cu Transilvania. Este drumul șerpuit al vieții omului. Atenție la curent! Deci dacă mergi pe acolo, închide gura. Pentru că peisajul sigur te va lăsa mască. Acest loc a făcut România cunoscută dincolo de granițe și cu siguranță nu fără merit. Șoferii pasionați vor avea la ce să fie atenți tot drumul, adică drumul însuși, cu tot cu provocarea distragerii atenției.

 

  1. Cazanele Dunării- Dubova. Este locul unde când deschizi ochii vezi cum muntele salută Dunărea, care este parcă chitită cu sclintei de Soare în privire și îi răspunde mândră. Statuia lui Decebal, stă acolo drept mărturie a măreției acestor locuri parcă chiar de la facerea lumii. O plimbare cu vaporașul ar fi modul cel mai plăcut de a savura plăcerea mometului cu toate simțurile și emoțiile care te pot încerca.

  1. Castelul Peleș. Este un loc în care dacă ai fost poți să mai mergi și să mai mergi. Acel loc promite să te surprindă de fiecare dată cu măiestria artistică care își are lăsată amprenta pe fiecare colț de mobilier, unele chiar accesorizate cu aur. Întotdeauna vei observa amănunte care par să fi fost puse când ți-ai luat ochii puțin de la acel colțișor. Toate acele 160 de camere, te vor ajuta să te simti regal, prin încăperea a cărei ecou îți va răspunde la fiecare pas.

 

  1. Munții Retezat. Sunt locul unui peisaj incredibil, care te încarcă cu energie și prospețimea naturii. Conform spuselor unui prieten„este locul în care cel puțin fiecare român, ar trebui să meargă măcar o dată”. Cred că o plimbare vara , într-un loc pur, cu un peisaj mirific, în care să fii mai aproape de cer; deci ai loc în primul rând la spectacolul stelelor; merită toate concediile din lume. Mă poți contrazice, dar pentru asta va trebui sa încerci mai întâi.

 

  1. Mocănița de pe Valea Vaserului. De 84 de ani, de luni până sâmbătă, începând din mai până în luna octombrie, pentru vizitatori și lemne, locomotiva Mocănița, străbate aceiași 21,6 km, între Vișeu și Paltin. O companie frumoasă ți-ar fi de folos în acest peisaj aproape virgin pe care îl poți admira de la ora 9 dimineața, la ora 15. Cartea potrivită, te va ajută să simți că trăiești și vezi exact locurile poveștii.

 

  1. Cimitirul vesel de la Săpânța. Este locul unde afli că poți intra într-un cimitir și cu zâmbetul de buze. Este plin de culori vii, ilustrații, poezioare scrise cu dibăcie și ironie, sculpturi și tot felul de caricaturi care explică, viciile celor ce dorm acolo, meseriile sau modul în care au murit. Nu este nimic de plâns. Pentru prima dată poți observa foarte ușor faptul că până și moartea are simțul umorului.

 

  1. Cascada Bigăr. La un pas de paralela 45, în județul Caraș-Severin, stă toată măndră Cascada Bigăr care în 2013 ar fi luat locul 1 pentru cea mai unică, frumusețe din lume. Pentru a putea verifica dacă examinatorii au luat mită, sau au luat o decizie corecta, spun că ar trebui să mergi să vezi cu ochii tăi. Această mireasă îmbrăcată în rochie verde, este dovada vie că dacă cerul a căzut vreodată pe Pământ, acolo a fost și nici nu a vrut să mai urce vreodată.

 

  1. Complexul Harmonie. Este locul pe care dacă l-ar fi vizitat Eminescu ar fi scos o poezie de care nu am auzit vreodată și cu ocazia acestei ratări nici nu o să mai fie scrisă. Este locul cu căsuțe în pom într-un peisaj frumos. Probabil v-ați gândit la copii, dar sigur veți ajunge să o faceți când o să vedeți șemineul, cada de baie ruptă din secolul al XVIII, stilul aristocratic, lumănărelele și jacuzzi. Frunzele, păsările, aerul, liniștea și tot ce poate să îți ofere acel loc este sublim, ar trebui să încerci și tu câteodată.

 

 

Sursa Foto: www.turistderomania.ro, sibiutourguide.com, Ghiduri Turistice, Minunile României – Webnode, amazingplacesonearth.com, .annelie-voyage.com, Panoramio, Romania, Blogul Larisei, youtube, Turism BZI.ro, codRosu.ro, travelsmartinfo.ro, stylishwannabe – WordPress.com, allascopertadellaromania.wordpress.com, Destinazione Umana

Din aceeasi categorie:

  • 25 de gânduri înțelepte spuse de Coco Chanel
  • Locuri spectaculoase în lume
  • Cea mai mare grădină verticală din lume se află în Singapore