Idelologia care sta la baza necazurilor noastre

Publicat în categoria Comunitate

4.190 vizualizari

Imaginati-va cum ar fi fost ca oamenii din fosta Uniune Sovietica sa nu fi auzit vreodata de comunism. Majoritatea dintre noi nu cunoastem numele ideologiei care ne domina vietile. Daca o mentionezi intr-o conversatie, auditoriul va da din umeri in cel mai bun caz. Chiar daca cei cu care vorbesti au mai auzit acest termen, se vor chinui sa ii dea o definitie concreta. Neoliberalismul: voi stiti ce este?

Anonimatul sau este atat cauza cat si simptomul puterii sale. A jucat un rol major intr-un numar de crize variate: criza financiara din 2007-8, transferul peste mari al puterii si bogatiei (cazul Panama Papers este numai un exemplu), prabusirea inceata a sistemului public de sanatate si educatie, cresterea saraciei copiilor, epidemia de singuratate, colapsul ecosistemelor, ridicarea la puterea a lui Donald Trump.

Cu toate acestea, ne uitam la aceste crize in izolare ca si cum nu ar fi fost toate exacerbate sau catalizate de acelasi curent filosofic, un curent care are – sau cel putin a avut – un nume. Exista oare o putere mai mare decat cea care opereaza in anonimat?

Inegalitatea a fost rebotezata ca virtute. Pietele asigura ca fiecare primeste ceea ce merita.

Neoliberalismul a devenit atat de insinuant incat rar mai este recunoscut ca ideologie. Am ajuns sa credem si sa acceptam ca acest concept utopic descrie de fapt o forta neutra, un fel de lege biologica, ca teoria evolutionista a lui Darwin. Cu toate acestea, acest curent filosofic a aparut ca o incercare constienta de a transforma viata umana si de a schimba centrul puterii.

Neoliberalismul considera concurenta ca o caracteristica definitorie a relatiilor umane. Transforma cetatenii in consumatori a caror alegere democratica se exprima cel mai bine cumparand si vanzand, un proces care recompenseaza meritul si pedepseste ineficienta. Sustine ca ‘piata’ aduce beneficii pe care economia planificata nu le poate oferi.

Incercarile de a limita concurenta sunt vazute ca potrivnice libertatii. Taxele si reglementarea ar trebui minimizate iar serviciile publice privatizate. Sindicatele si negocierea contractelor colective de munca sunt prezentate ca distorsiuni ale pietei care impiedica crearea unei ierarhii naturale de castigatori si perdanti. Inegalitatea este prezentata ca virtute caci ea este presupus ca recompenseaza utilitatea si genereaza bogatie care duce la imbogatirea tuturor. Eforturile de a crea o societate mai egalitara sunt nu numai contraproductive dar si imorale. Piata asigura ca toti sa primeasca ceea ce merita.

Internalizam si reproducem acest credo al neoliberalismului. Cei bogati se conving pe ei insisi ca si-au obtinut bogatia prin merit alegand sa ignore avantajele (de exemplu: educatia, mostenirile sau apartenenta la o anumita clasa sociala) care au ajutat la adunarea ei. Saracii incep sa se invinovateasca singuri pentru esecurile lor chiar si atunci cand nu sta in puterea lor sa isi schimbe situatia.

Ce conteaza somajul structural? Daca nu ai o slujba e numai pentru ca nu esti angajabil. Ce conteaza ca pretul chiriei este imposibil de ridicat? Daca esti dependent de credit si nu mai faci fata este pentru ca esti cheltuitor. Ce conteaza ca scoala la care merge copilul tau nu mai are curte in care sa se joace? Daca copiii se ingrasa este vina parintilor! Intr-o lume guvernata de concurenta, cei care raman in urma sunt considerati si se considera singuri looser-i.

Text tradus si adaptat din engleza de d. Sursa:   https://www.theguardian.com/books/2016/apr/15/neoliberalism-ideology-problem-george-monbiot?CMP=share_btn_fb

Sursa foto: http://www.softpanorama.org/Skeptics/Political_skeptic/Neoliberalism/index.shtml

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • De ce m-am saturat de Sfantul Valentin
  • Vânt pro-european in ciuda Brexit-ului
  • 25 de gânduri înțelepte spuse de Coco Chanel