Betonul translucid – LiTraCon.

Publicat în categoria Creativitate

578 vizualizari

Light Transmitting Concrete este un material de construcție brevetat, cu o paletă largă de aplicabilitate, fiind dezvoltat de arhitectul  ungur Aron Losonczi în 2001.

Aron Losonczi a studiat la Universitatea Tehnică din Budapesta. Între 2001 și 2003 a urmat un curs postuniversitar în Stockholm, la Colegiul de Artă Regal. Losonczi a dezvoltat prima oară Light Transmitting  Concrete în 2001, brevetându-l în 2002. În 2004 a fondat compania LiTraCon Kft. Materialul fiind mai degrabă cunoscut după numele firmei.  Compania este localizată în orașul  Csongrad din Ungaria, ocupându-se de dezvoltarea , fabricarea și vânzarea produselor din Ligh Transmitting Concrete.

În 2007, Losonczi a primit cel de-ai doilea brevet pentru LiTraCon pXl.

Povestea inventarii acestui material , spune că într-o zi, domnul Losonczi a observant in Csongrad, Ungaria, o operă de artă realizată din sticlă și beton, materiale care îi dădeau acestei lucrări o oarecare transluciditate.

 

Litracon Clasic.

Primul beton transparent comerciabil reprezintă o combinație de fibre optice și beton fin. Poate fi produs în blocuri de construcție  prefabricate. Datorită dimensiunilor mici ale fibrelor, ele se integrează în beton, devenind astfel o componentă a materialului ca piesele mici de agregate. Miile de fibre optice creează o matriță care conectează cele doua fețe ale fiecărui bloc de beton. Rezultatul nu reprezintă astfel două materiale- beton și sticlă, amestecate- ci un al treilea, un material nou, omogen atât la suprafața exterioară, cât și în structura interioară.

Materialul este translucid pentru că fibrele de sticla transferă lumina sub forma de mici puncte de la o față la alta a blocului de beton. Datorită aranjamentului paralel, informația luminoasă de pe partea luminată a unui asemenea perete apare pe partea intunecată fară nicio schimbare.

Acesta este un material lucrat manual în întregime, rezultând un pattern individual al luminii la fiecare piesă. În 2004, Litracon Clasic a fost considerat una din cele mai importante invenții  de către revista Time.

Litracon pXL.

Contrar Litraconului classic, cel pXL nu conține fibră optica pentru transmiterea luminii, ci o unitate plastic brevetata. Aceastra este varianta industrializată a fabricării , care reduce deasemenea ș costul produsului.  Panourile sunt consolidate, ceea ce face posibilă realizarea lor pe mai mari dimensiuni și instalarea mai ușoară. Punctele de lumină sunt distribuite regulat pe suprafața materialului, permițând crearea de logo-uri și pattern-uri. Această variantă îmbunătățită a Litraconului face posibilă chiar crearea de obiecte 3D, nu doar panouri,  de diferite forme și dimensiuni. Unitățile de plastic din compoziția materialului sunt așezate precum pixelii pe un ecran LCD.

Deși costurile de producție nu vor permite utilizarea Litraconului pe scară largă, pentru a schimba imaginea orașelor, compania lucrează, cercetează, pentru a crea produse din beton translucid, mai accesibile în viitor.

 

 

 

 

 

 

 

www.wipo.int

www.litracon.hu

 

Din aceeasi categorie:

  • Celui care a plecat
  • Cele 1000 de motive ale damnarii
  • Lectie despre mantuire