Sa fugi de Dracu’ ca de tamaie – Solutia

Publicat în categoria Creativitate

448 vizualizari

„In ochii tai poate sunt ateu dar, in ochii lui Dumnezeu sunt opozitia de buna credinta” (Woody Allan)

Omul, e obsedat de cautare si atat e de prins de ea incat uita ca nimeni nu-l impinge sa caute lucruri de care nici macar nu are nevoie. Sau poate ca da, il impinge Dracu, dar nici Dracu n-ar putea sa-l impinga daca omul si-ar pune in cap sa nu se lase impins… dupa cum nici Dumnezeu nu poate sa-l opreasca din cautat tocmai pentru ca si-a pus in cap sa nu se opreasca!

Acum, oricine isi poate da seama ca pentru Dumnezeu, daca nu ar fi asa bun si bland, n-ar fi nicio problema ca omul se chinuie prin proprie vointa (intre paranteze fie spus). Dar cum il iubeste pe om ca pe un adevarat fiu, si cum se simte putin responsabil pentru situatia lui, nu-i vine bine sa-l lase in parasire.

Si cum se plimba Dumnezeu prin Railul care (tot intre paranteze fie spus) era cam pustiu de cand cu problema scotocitului… i-a venit o idee salvatoare: Sa se dea batut!Sa se predea omului, macar de-a termina cu scotocitul. Da! Asta chiar i-ar da o lectie si indracitului de drac, ca poate asa s-o mai potoli. Sa vada si el bine ca pana la urma tot Dumnezeu e ala mai tare. Si cu inima plina de bucuria pe care numai solutia unei probleme pe care demult o cauti ti-o poate da, se dadu jos din cer si se urca pe cruce.

A iesit Dumnezeu cam sifonat din toata povestea asta si intorcandu-se in Rai la bordul carului lui de foc, cu sfantul duh alaturi, nu prea a mai simtit bucuria aceea a lucrului bine facut. Ba i s-a parut chiar ca si omul lui, idiot cum e, parca prea a intrecut masura. Asa ca Dumnezeu si-a luat o pauza de vreo cateva eternitati, timp in care l-a lasat pe om iar in plata domnului si nu a mai vrut sa auda de el. Avea totusi multumirea interioara ca macar s-a terminat cu goana asta nebuna dupa nimic.

Ca Dumnezeu s-a suparat atat de tare incat nu s-a mai uitat spre pamant, asta-i clar, caci altfel ar fi vazut ca nimeni nu l-a crezut. Isi jucase atat de bine propria comedie incat oamenii il luasera drept un actor nebun. Abia atunci si-a dat Dumnezeu seama cat de viclean e Diavolul. Si totusi, parca nu-i venea sa creada ca omul lui poate sa fie atat de prost.

Dar omul habar n-are de aceasta tragedie metafizica si-i da inainte cu cautatul. Dar nici Dumnezeu nu se pierde cu firea cu una cu doua – ca doar e Dumnezeu- si, desi putin trist, recunoaste ca batalia asta a pierdut-o…dar razboiul abia incepe, o sa reuseasca el sa-l educe pe omul lui cel indracit.

d.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Celui care a plecat
  • Cele 1000 de motive ale damnarii
  • Lectie despre mantuire