Bun găsit în vidul fertil!

Publicat în categoria Dezvoltare Personală

452 vizualizari

Descopăr că după ce am hotărât să modific perspectiva asupra propriei poveşti de viaţă, simt o stare de nelinişte, de furie chiar, ca şi cum, de partea cealaltă a uşii pe care tocmai am închis-o ar năvăli toate acele emoţii care hrăneau suferinţa. Am citit undeva câteva rânduri care m-au ajutat să înţeleg mai bine de ce este paradoxală prezența suferinţei. În contextul în care orice scop şi orice transformare interioară poate fi atinsă doar cu preţul sacrificiului “Ceea ce oamenii trebuie să sacrifice este suferinţa lor: nimic nu este mai dificil de sacrificat. Un om va renunţa la orice plăcere mai degrabă decât să renunţe la propria sa suferinţă. Şi totuşi este indispensabil să se elibereze de ea.[…] Nimic nu poate fi obţinut fără suferinţă, dar în acelaşi timp trebuie începem prin a o sacrifica”.(Gurdjieff)

Da. Întrebarea este CUM faca sta? Un posibil răspuns: Conştientizând cât mai multe din cauzele care duc la suferinţă. Conştientizare şi observare detaşată. Cauzele despre care vorbesc sunt programele transgeneraționale cu care am fost setată, pe care le-am preluat şi le-am rafinat din nevoia de a fi acceptată şi de a corespunde.

Când m-am hotărât să nu mai corespund decât propriilor nevoi, au ieşit la atac toate sistemele de apărare ale edificiului construit cu atâta suferinţă până acum.

Ce sunt mecanismele de apărare? Toate condiţionările, proiecțiile, negările, somatizările, idelizările, toate credinţele limitative, toate etichetele lipite pe frunte de persoanele semnificative din viaţă, cu care m-am identificat şi pe care m-am străduit să le onorez sub forma profeţiilor auto-implinite. Toate aceste “materiale de construcţie” formează zidul ce păzește ceea ce numim generic Ego (personalitate). N-am să neg participarea zestrei genetice la tot acest ansamblu, a destinului, a datoriilor ( putem să le numim karmice sau transgeneraționale). Fiecare îşi are locul său în povestea numită viaţă.

Cam asta este priveliştea de care mă bucur zilele astea…Din vidul fertil, unde totul este echilibru, curgere, linişte şi armonie, observ cum într-o altă dimensiune, o parte a ego-ului meu este încă prinsă în acţiuni de forţă. Vestea bună este că pe alocuri, intensitatea lor începe să dea semne de oboseală. Energia cu care hrănesc această manifestare a personalităţii (Ego-ului) se diminuează pe zi ce trece…puţin, dar constant.

Dimineaţa, cineva mi-a reamintit că suntem suma experienţelor noastre şi a felului în care le percepem şi le interpretăm. Este foarte adevărat, dar poate că nu ar trebui să includem în această definiţie întregul A FI. Aş zice că o mare parte din ceea ce suntem se încadrează în aceste limite, dar mai este ceva, Ceva ce nu poate fi definit. Habar nu am ce este, pentru că instrumentele cu care aş încerca să ajung acolo aparţin cunoscutului şi limitărilor lui. Într-un fel sau altul, când vorbesc celor din jur despre acest Ceva, fiecare dă aprobator din cap, dar şi-l creionează diferit în imaginaţie, conform tiparelor deja existente. Apropo de unitate în diversitate, aşa am ajuns să îmi asum faptul că există un singur Adevăr, darcă este diferit pentru fiecare fiinţă în parte.

Şi că veni vorba de adevăr, ieri am discutat despre asta…

Pe curând!

Cristina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Cateva reguli simple pentru a fi fericit in noul an
  • 10 adevaruri dureroase despre viata
  • Cum sa fim fericiti