Cardul cu viata

Publicat în categoria Dezvoltare Personală

324 vizualizari

Știi zilele acelea când după o zi de birou te duci la supermarket și te trezești la casă că dai cu mult mai mult decât aveai impresia că ai cumpărat?

Povestea este cam așa. În zilele alea, te duci la supermarket după ce ai mâncat pe apucate în fața laptopului sau chiar nu ai mâncat mai nimic, ești plin de probleme și griji, ți-e gândul încă la task-urile care ți-au rămas pentru când ajungi acasă (în loc să stai cu cine ți-e drag) sau la ziua de mâine (când nu mai știi ce scuze o să găsești că nu le-ai terminat ieri)… după o zi plină de multe din care parcă nu ai reușit să faci mai nimic… și ce crezi? Ca să compensezi pe toate astea, te apuci și tot pui în coș și de-aia și de-aia și de-aia… că parcă ți-e poftă, că parcă n-ai mai mâncat demult, că parcă-ți trebuie, că ai vrea să încerci… și tot felul de astfel de scuze.

De fapt, nu faci nimic altceva decât să îți cumperi surogate de fericire.

Cumpărăturile tale nu sunt deloc nici necesare și nici dorite. Sunt doar un impuls. Un impuls de a avea ceea ce nu ai avut parte toată ziua. Sau toată săptămâna. Sau toată luna. Sau cine-mai-știe-cât 🙄

Și când ajungi la casă… suma e rotundă rău. Dar nici asta nu te sperie. Te gândesti că ai din ce. Sau că meriți după atâta muncă. Sau că data viitoare o să ai mai multă grijă. Sau altele. Alte scuze. Din nou.

Si cu toate aceste scuze… faci în așa fel încât să ți se pară mai ușor că trebuie să plătești suma aceea rotundă rău. Dar! Dar! Te-ai întrebat vreodată cu ce plătești? O să zici cu cardul. Sau cu banii de pe card. Greșit! De fapt, nu plătești deloc cu bani. Plătești cu viață.

Da, plătești cu viață, nu cu bani. Pentru că banii ăia (cu care crezi tu că plătești) i-ai făcut muncind. Adică stând la birou și bătându-ți capul cu ce aveai de făcut. Și timpul ăla stat la birou înseamnă viață. Și timpul ăla stat după program la birou (tot pentru bani) înseamnă tot viață. Ca și timpul ăla de după ce ajungi seara târziu și tot cu laptopul în față lucrând… în loc să îți ții soția sau copilul sau soțul, după caz.

La supermarket nu plătești cu bani, plătești cu viață. Cu timp din viață, petrecut muncind. Cu sănătatea ta, consumată în stres și muncă. Și asta nu înseamnă ca de mâine să nu mai muncești. Ci doar să o faci cu cap. Amintindu-ți că nu muncești pentru bani, ci muncești pentru fericirea ta. Aia adevărată. Aia care înseamnă că atunci când programul s-a terminat… să nu te arunci în supermarket sau in mall și să umpli coșuri si plase, ci să te arunci cât mai repede acasă în brațele oamenilor dragi.

Și îți mai dau un argument. Macabru, dar măcar autentic. Crezi că în ultima clipă din viață ai să-ți amintești orele state peste program ca să termini task-urile? Sau o să îți amintești satisfacția coșului plin de de-toate pe care nici măcar nu le-ai consumat la timp? Mira-m-aș să fie așa! Cred că ai să-ți amintești de oamenii dragi și de momentele frumoase, mai degrabă. Așa că pune mâna și fă-le. Stai cât de mult “peste program” să le faci. Acasă. Cu oamenii dragi. Cu sufletul pe masă. Cu drag și cu iubire. Că de alea o să îți amintești atunci în ultima clipă.

Nu-ți mai cumpăra cu viață doar surogate de fericire în coșul plin din supermarket. Cumpără-ți cu viață, fericire. Adevărată.

Și să nu crezi că toate astea sunt lecții de prin cărți. Sunt lectiile mele. Și ale altora care mi le-au împărtăsit cu lacrimi grele. De nefericire. Nefericirea că au pierdut. Nu bani. Ci viață. Timp din viață. Timp cu oamenii dragi. Pe care mulți i-au si pierdut. Și-ajung la mine cu sufletul frânt.

Și am trait și eu lecția asta când umpleam șifoniere cu sufletul tot mai gol. În mall sau în supermarket, e tot aia. Cumpăram surogate de fericire.

Mașini, case, haine, „mi-e poftă de ceva bun”… toate astea nu se cumpără cu bani, ci cu viață. Care apoi doare al naibii c-a trecut. Că a trecut fără o-mbrățișare, un sărut, un suflet cald alături.

Am fost vreo 13 ani corporatistă. Nu-mi pare rău c-am fost. Că asta mă face oarecum să fiu ceea ce sunt astăzi. Doar că am conştientizat că am făcut-o într-un mod exagerat, pierzându-mi echilibrul. Și am învățat dur că-n ăștia 13 ani îmi cumpăram surogate de fericire. Cu viață, nu cu bani.

Așa că atunci când te duci în mall sau în supermarket, amintește-ți că scoți din buzunar un card care nu e deloc plin nu cu bani, ci cu viață ❤.

Autor: Loredana Vladareanu, sursa: https://loredanavladareanu.wordpress.com/2018/03/11/cardul-cu-viata/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Umilinta: pana unde sa renuntam la sine?
  • Povestea mersului pe sârmă
  • Cateva reguli simple pentru a fi fericit in noul an