Dansul vocilor

Publicat în categoria Dezvoltare Personală

335 vizualizari

Motto: „Norocul înseamnă credinţa că eşti norocos”. (Tennessee Williams)

 

Ajungem oameni mari și credem despre noi că suntem liberi, că putem face ce dorim, că putem merge unde dorim….și asta se numește libertate. Am crescut condiționați de familiile noastre, de sistemele lor de credințe și de valori. Și de cele mai multe ori aceleași cu cele moștenite de la înaintașii noștri. ” Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se”, spunea Nicolae Iorga. Eu cred că se repetă în fiecare zi, în fiecare viată. Venim din sistemul nostru de familie cu un sac plin și greu ca al lui Moș  Crăciun. Purtăm în el toate traumele noastre personale și aproape toate cele ale neamului nostru. Frumos ne șade. Că doar suntem copii buni si ascultători. Cineva spunea foarte frumos:” nu ne face atât de rău o traumă cât ne face ignorarea ei!”

Ma scuzați, rămăsesem la sacul lui Moș Crăciun. Într-o zi, după ce trecem pe la sala de fitness sau cea de gimnastică medicală pentru a ne îndrepta coloana, ne hotărâm să deschidem sacul ce-l purtăm. Dar nu-l lăsăm jos, nu! Păi altfel ce motiv am mai avea să facem sport? Deci, îl deschidem și ne uităm înăuntru (scoate capul că te trage!). Primele cadouri pe care le putem apuca sunt credințele noastre. Da, da…tot ce am învățat de la părinții noștri și care ne limitează. Tot ce ar trebui și nu ar trebui să facem, cum să fim, pe unde să mergem și ce să ocolim, ce spune lumea (foarte important cadoul ăsta), ce e bine și ce nu e bine pentru noi…de parcă noi am ști? Avem în dar o voce interioara care ne spune în permanență lucrurile astea. Nu ne slăbește o clipă. Cum vrem să facem un pas, auzim: ai grijă, asta nu e bine, ești sigur că meriți, ești prea mic, puteai să faci mai bine de atât, trebuie să muncești pentru a câștiga bani…vă sună cunoscut? A naibii voce, nu tace niciodată, dar noi credem că e a noastră si ne face bine! Oare? E adevărat, Părintele interior (vorbesc de cel critic), nu adoarme și nu dispare din peisajul nostru intrapsihic și primul lucru pe care îl putem face este să-i conștientizăm prezența. Să ciulim urechile de fiecare dată când vine să ne învețe ce e mai bine pentru noi. Mai avem, însa, și un dar bun: Părintele hrănitor care a avut grijă de noi, ne-a iubit, ne-a oferit afecțiune, ne-a învățat cum să ne ferim de pericole reale și să avem grijă de integritatea noastră. Dar nu este prea distractiv să vorbim despre el, motiv pentru care o sa-i mulțumesc pentru prezență și îi ofer în schimb recunoștința mea.

Să revenim! Doar nu credeați că Moș Crăciun aduce daruri bune? Este cea mai mare iluzie a vieții noastre, ne facem mari și tot mai credem că el există, tot mai așteptăm să vină cineva din afară să ne salveze. Iar am divagat… După ce ne-a trecut durerea de cap pricinuită de primul cadou, îl deschidem pe următorul. Ăsta este mai puțin zgomotos, dar mai ferm. Această voce, că tot despre o voce este vorba, aduce toate superstițiile, toate miturile și poveștile, toate credințele minunatului neam   în care am ales să ne naștem. Vezi pisica neagră (biata mâță), de ce ți-e frică de aia nu scapi (e adevărat, dar nu știm de ce), tot ce zboară se mănâncă, ( scuze, am pierdut negația), nu trece pe sub o scară sau vei avea ghinion, dacă spargi o oglindă o să ai parte de 7 ani de ghinion, dacă vezi o stea căzătoare, aceasta iți va aduce noroc,  numărul 13 poartă ghinion, dacă plouă în ziua nunții vei fi spălat cu noroc ( la mine a plouat cu spume și până la urmă tot am divorțat…poate ăsta era norocul), dacă te mănâncă palma dreaptă, dai bani, iar dacă te mănâncă palma stângă  înseamnă că primești bani; nu e bine să lași mâncare în farfurie pentru că vei avea parte de un soț urât, dacă verși sare sau piper pe masă vei avea parte de ceartă…

Vă sună cunoscut? Sigur mai sunt și altele dar astea mi se par suficiente pentru a înțelege ce ne aduce acest al doilea cadou și apoi, fiecare cadou este personalizat.

Să tragem aer în piept profund și conștient și să scoatem din tolbă și al treilea dar. Ăsta e uriaș. Ocupă restul sacului. Este vocea silențioasă a străbunilor noștri. Generații de oameni care au trăit și au murit cum au putut  și care ne transmit pe calea subconștientului familial tot ceea ce este dizarmonic în sistemul nostru de familie. Gânduri, comportamente, emoții care uneori simțim că nu ne aparțin, dar le manifestăm. Karme de familie și karme de neam nerezolvate, nevăzute și neauzite sau date intenționat uitării. Toate vin sa-și ceară dreptul de  a aparține, își cer dreptul la ordine și echilibru.

Cred că am greșit, nu era vorba de Sacul lui Moș Crăciu ci despre Cutia Pandorei. Norocul nostru că avea Speranța pe   fund.

Indra

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Stima de sine, cel mai recent Bullshit atacat de stiinta
  • Ne plac barbatii curajosi!
  • Sfaturi de viata de la Bernard Shaw