Publicația noii Conștiințe

De ce plang bebelusii

0 12

Orice parinte se confrunta inca din primele zile de viata ale bebelusului cu aceasta mare necunoscuta: de ce plange copilul. Uneori raspunsul la intrebare este foarte direct: ii este foame, trebuie schimbat scutecul, ii este frig respectiv cald.

 Fac aici o paranteza pentru a specifica ca unii parinti par sa fie total ignoranti cu privire la faptul ca o senzatie de caldura poate sa fie la fel de neplacuta ca si senzatia de frig. Suntem atat de ingrijorati sa nu cumva sa ii fie frig micutului incat il infofolim intr-un milion de straturi incat bietul de el nu este capabil nici sa se mai miste (creandu-i astfel o jena aditionala). Echilibrul termic este exact asta – un echilibru – copilul trebuie sa fie imbracat conform cu temperature inconjuratoare si daca noi mergem in tricou cu capul descoperit…da…nici copilul sa nu aiba fes pe cap “ca sa fim siguri ca nu raceste” sau “sa nu il ia curentul”. Un mic studiu pe care l-am facut ( e drept ca nestiintific dar facut pe un esantion reprezentativ de nationalitati) mi-a aratat ca in mod incredibil nicio alta natiune din lume nu se confrunta cu acest redutabil inamic care este “curentul”. Da, ati inteles bine, cu exceptia romanilor, curentul nu imbolnaveste pe nimeni…

Dar inapoi la oile noastre si la intrebarea de ce plang bebelusii atunci cand sunt hraniti, adecvat imbracati, schimbati de scutece? In lipsa unei explicatii unitare, multi dintre noi dam vina pe colici, consideram plansul copilului ca pe o incercare nereusita de a comunica, unii vad in plansetele copiilor tentative de a-i manipula sau chiar dovada unei fragilitati ingrijoratoare sau a unei predispozitii infantile catre tristete si durere. Oricare ar fi teoria pe care o sustineti, plansul copilului este ceva redutabil care trebuie aplanat prin orice mijoace. Unii dintre noi or sa incerce sa ii distraga pe copii de la plansul lor incontrolabil punandu-le suzeta in gura, altii ii leagana, altii incearca sa-i distreze, sa-i faca sa rada, si in totala disperare de cauza chiar sa-i ameninte si sa-i zdruncine (ca sa-si vina putin in fire). Majoritatea acestor comportamente se bazeaza pe doua principii (amandoua false dupa cum s-a dovedit stintiific) ca bebelusul sau copilul mic isi poate controla plansul (deci este in puterea lui sa se opreasca) si ca plansul face rau.

Plansul – controlat de copil?

In ceea ce priveste prima teorie (ca plansul este in controlul copilului) studile de neurobiologie au demonstrat ca plansul copilului nu este controlat de cortext (partea superioara a creierului care controleaza actiunile de natura voluntara) ci de catre partile arhaice ale creierului care sunt imposibil de controlat. Iata teoria conform careia copilul plange ca sa va manipuleze total infirmata. Actiunea sa nefiind de natura voluntara, nu poate sa fie vorba nici despre un limbaj avand in vedere ca limbajul presupune dorinta de a comunica.

Este plansul ceva rau?

Cum celelalte teorii par sa fie infirmate si cum nu toti copiii sufera de colici, ramane poate ca plansul traduce o durere existentiala de nealinat. Incorect si de data aceasta. William Frey, biochimist la centrul medical Saint-Paul-Ramsey din Minnessota a studiat compozitia chimica a lacrimilor si a constatat ca acestea contin hormoni de stres. Eliminarea acestor substante face ca sistemul nervos simpatic sa se relaxeze permitand organismului sa treaca de la o stare de stres la o stare de relaxare. Ca urmare, plansul (la copii ca si la adulti) este o activitate de relaxare a organismului, o reactie la stresul emotional la fel de benefica organismului ca si transpiratia sau defecatia. Legatura dintre plans si o sanatate optima a fost evidentiata in mai multe studii care indica faptul ca plansul ar duce la reducerea tensiunii arteriale si riscului de infarct la adulti. Aletha Solter sustine ca plansul copilului ca urmare a unui stres emotional (separarea de dimineata de catre parintii sai, o cearta intre parinti, iritabilitatea adultilor din jur) ar fi cu atat mai eliberator cu cat este mai violent. Mai mult decat atat, ea afirma ca in lipsa educatiei si adultii s-ar comporta probabil tot asa in caz de stres emotional.

Ce este de facut?

In fata unei astfel de teorii, ramanem cu intrebarea…ce este de facut? Intuitiv ne dam seama ca intr-o astfel de situatie este mai bine sa lasam natura sa-si urmeze cursul si copilul sa planga pana cand nu mai poate. Dar cum am putea oare sa ramanem indiferenti la o astfel de suferinta? Psihologul Eric Binet in articolul sau “Plansul in copilaria timpurie: o chestiune de atasament?” explica de ce strategiile noastre de a impaca copiii care plang sunt defectuase. Astfel de strategii care includ sa-i cantam un cantec linistitor, sa ii oferim o suzeta, sanul mamei, sa il plimbam, sa ii oferim o jucarie par adecvate si cu mult mai mult suflet decat sa lasam bietul copil sa se prapadeasca de plans. Totusi “ nu i-ar trece niciodata prin cap unui psiholog sa utilizeze un astfel de procedeu cu un pacient care plange: sa deschida radioul, sa ii arate o revista, sa ii dea o bomboana, sa il mangaie…totusi, asta nu ne impiedica sa facem asta cu bebelusii si copiii. Problema cu aceste strategii este, conform lui Eric Binet, faptul ca ii invatam pe copiii nostri sa-si gaseasca consolarea in obiecte lipsite de dragoste si empatie. Oare de aceea devenim adulti obsedati de consumerism, convinsi in cida tuturor dovezilor contrare ca urmatorul telefon, urmatoarea masina, urmatoarea casa vor fi cele care ne vor aduce alinarea si fericirea mult dorita?

Totusi intre a ramane total insensibil la plansetul copilului si a il distrage de la plans, psihologia moderna vine cu o solutie adaptata. Adultul trebuie sa imbratiseze copilul (chiar in cazul in care acesta se zbate si il respinge), sa il tina in brate (fara sa il legene, cante sau sa incerce sa il linisteasca in vreun fel) si sa il lase sa planga. Tot ce trebuie sa faca parintele este sa fie in mod autentic prezent si sa isi asiste copilul, aratandu-i ca este acolo pentru el si nimic mai mult. Studiile au aratat ca atunci cand au fost lasati sa se linisteasca singuri in bratele parintilor lor, copii au avut un somn mai lung si mai odihnitor (fara sa se trezeasca la fiecare sunet sau fara sa tresara in somn). Total relaxat prin plans,  copilul s-a putut bucura de o odihna optima.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata