Holul Timpului (exerciţiu)

Publicat în categoria Dezvoltare Personală

1.548 vizualizari

Acum câteva zile am fost atins de inspiraţie divină şi am primit în dar o idee. Această idee se referă la o metodă prin care am putea călători în timp. Ştiu că pare absurd dar este posibil. Bineînţeles nu este vorba aici de o călătorie în timp cu o maşină super-inteligentă, ci mai degrabă de un exerciţiu de imaginaţie, menit să ne ajute să ne cunoaştem mai bine propria persoană.

Să spunem că mintea noastră joacă rolul acestei maşinării super-inteligente, maşinărie pe care o putem folosi pentru a „călători” oricând dorim. Ştiu că ţi-am stârnit curiozitatea şi de aceea îţi voi spune imediat la ce mă refer.

Exerciţiul începe prin a închide ochii şi a te concentra pe respiraţie, până când o stare de relaxare profundă se instalează în Fiinţa Ta. Acum, vizualizează că te aflii într-un hol lung cu multe uşi. Pe uşile de pe o parte a coridorului  sunt scrise numere corespunzătoare fiecărei vârste pe care ai atins-o, iar pe uşile de pe cealaltă parte, sunt numerele corespunzătoare fiecărei vârste pe care o vei atinge. Alege o uşă din trecutul tău şi deschide-o. Observă-te pe tine la acea vârstă, unde erai, ce făceai şi păstrează această imagine în minte. Acum întreabă-te: Ce cuvinte ţi-ai spune, ce sfaturi sau ce laude? Comunică cu tine cel de atunci şi întoarce-te spre uşă oricând te simţi pregătit.

Acum eşti din nou în Holul Timpului. Priveşte cu atenţie uşile şi îndreaptă-te spre o uşă care reprezintă viitorul tău. Deschide-o şi vizualizează-te pe tine la acea vârstă. Observă unde eşti, cum arăţi, ce faci, şi păstrează în minte această imagine. Acum ascultă ce vrea să îţi spună tu cel de la această vârstă. Stai în compania ta oricât doreşti. Când eşti pregătit întoarce-te la uşă şi pătrunde din nou în Holul Timpului. Pentru a încheia călătoria, concentrează-te pe respiraţia ta, pe corpul tău şi deschide ochii oricând te simţi pregătit.

Poţi face acest exerciţiu ori de câte ori vrei să călătoreşti, pentru a te întâlni cu trecutul sau viitorul tău. E o metodă minunată de a cunoaşte diferite aspecte ale personalităţii noastre. Putem descoperi cum ne-a afectat trecutul sau care sunt proiecţiile noastre legate de viitor.

Te invit cu drag suflet blând, să nu eziţi să pătrunzi în interiorul tău, în acest minunat Hol al Timpului.

 

 

Din aceeasi categorie:

  • Cateva reguli simple pentru a fi fericit in noul an
  • 10 adevaruri dureroase despre viata
  • Cum sa fim fericiti