Întâlnirea cu d-nul Prezent

Publicat în categoria Dezvoltare Personală

922 vizualizari

Motto : ” Prezenţa este înţeleasă numai atunci când sunteţi prezent.  Fiţi cât se poate de conştienţi de faptul că momentul prezent este tot ce aveţi. ” -Eckhart Tolle

Simt Acum să vă povestesc despre un bun prieten al oamenilor. Acest prieten este mereu acolo lângă noi dar nu toţi îi conştientizează existenţa. Nu îl putem întâlni prin locurile cunoscute din trecutul nostru şi nici prin locurile necunoscute din viitorul nostru. Ce te pot asigura, suflet blând, este că o dată ce l-ai întâlnit vei dori compania lui din ce în ce mai mult.

Numele lui este Domnul Prezent şi singurul loc sau mai bine spus moment în care îi place să existe şi să se joace este momentul de Acum. Lui nu îi place timpul, nu se pierde în detalii din astea nesemnificative dar întotdeauna va fi acolo pregătit să te întâlnească cu braţele deschise.

Un alt secret pe care trebuie să ţi-l dezvălui este că el poate fi găsit doar în interiorul tău. Cum îl poţi cunoaşte? Este foarte simplu suflet blând. Închide ochii şi concentrează-te pe fiecare inspiraţie şi expiraţie şi lasă-l să vină la tine, să te simtă şi să îl simţi. Atunci când mintea e liniştită, dar doar atunci, el te va învăţa că trecutul şi viitorul nu există, şi că problemele şi planurile tale de viitor nu pot să te atingă cât timp eşti cu el.

Frumuseţea este că el nu va dispărea niciodată fiind mereu acolo dornic să vă jucaţi împreună ori de câte ori doreşti. Când îl vei cunoaşte nu uita să îi mulţumeşti ca există şi să îl saluţi din partea mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Cum sa fim fericiti
  • Stima de sine, cel mai recent Bullshit atacat de stiinta
  • Ne plac barbatii curajosi!