Povestea mersului pe sârmă (3)

Publicat în categoria Dezvoltare Personală

406 vizualizari

Motto: „Ignoranța e ca un fruct delicat si exotic; cum ai atins-o, cum s-a topit”  (Oscar Wilde)

Am mers înainte în deciziile mele, am continuat relaţia cu viitorul soț, în ciuda cataclismelor. Și, pentru a-mi dovedi că nu am nevoie de aprobarea nimănui şi că sunt „fată mare” după doi ani am acceptat cererea în căsătorie şi ne-am organizat nunta. Se pare că aveam nevoie de experienţa asta socială, fetiţa din mine a dorit să trăiască ziua în care să se simtă prinţesă, să fie în centrul atenţiei şi să aibă alături prinţul preaiubit. Hm, din nou, repetam un scenariu în care proiectasem dorinţele mele de uniune sufletească pe un om despre care mare lucru nu ştiam, nu prea îl vedeam.

Am făcut nuntă, am respectat normele sociale şi ne-am introdus în turmă: aşa da! Devenisem şi eu o doamnă respectabilă, la casa mea, cu soţ şi foarte curând şi cu un copil. Familia extinsă se resemnase, acceptase un fapt pe care nu-l mai puteau influenţa sau schimba şi viaţa şi-a urmat cursul ei firesc şi normal. Oare ce o însemna normal?! Perioada cea mai frumoasă a căsniciei mele a fost cea în care am fost însărcinată. Energia minunată a fiinţei care creştea în interiorul meu mi-a adus multă linişte, căldura şi iubire pentru mine şi cei din jur.

Odată cu experienţa maternităţii, a început şi procesul meu intens de dezvoltare personală. Pe de o parte el a avut loc efectiv, prin cursurile la care am participat şi pe de altă parte prin oglindirea micii făpturi ce apăruse în viaţa mea. Fiecare etapă de creştere a copilului meu a fost o ocazie să mai aflu ceva despre mine, să-mi explorez traumele vechi, să le conştientizez şi să încerc să le integrez.

Relaţia cu soţul a început să se degradeze după ce a rămas fără servici, la un an de la naşterea copilului. În acest moment am intrat în inima scenariului meu de viaţă: tata sta acasă iar mama este o femeie de carieră care munceşte şi se sacrifică pentru familia ei, ea e cea care ţine casa. Asta este ceea ce eu am văzut în familia de origine şi oricât mi-am spus că eu nu o să fac la fel ca mamă, m-am trezit că eram exact acolo unde nu mi-am dorit. M-am trezit, de mai multe ori, spunându-i soțului meu vorbe pe care le auzisem ani la rând din gura mamei: că nu eşti bun de nimic, că numai eu aduc bani în casă! Îmi amintesc efortul pe care îl făceam să tac atunci când Părintele critic îşi făcea apariţia şi începea să judece. Realizam că astea sunt credinţele mamei mele şi mă străduiam din răsputeri să nu le dau curs.

Din altă perspectivă, ştiam la nivel mental ca după naşterea copilului e nevoie să am grijă de relaţia de cuplu, că ea a fost înaintea copilului şi să nu o las nehrănită. Da, am ştiut doar cognitiv toate astea, căci nu am făcut nimic în acest sens. Din contră, am hrănit cu toată energia mea rolul de mamă, doar trebuia să fiu perfectă, şi mi-am confirmat şi în acest fel scenariul de viaţă.

În tot acest timp lucram cu mine şi în terapie să mă înţeleg mai bine şi aşa cum îmi promisesem cu ani în urmă, să „rezolv” relaţia cu mama.  Am înţeles că, de fapt, toată viaţa mea prin tot ce am făcut am căutat iubirea mamei, acceptarea şi validarea ei. Am plecat în viaţă, în relaţiile mele interumane cu un rezervor de iubire aproape gol, căci şi al mamei era aproape gol. Cum putea ea să-mi dea ceva ce nu avea? Şi astfel, am intrat în relaţiile de cuplu cu promisiunea iubirii pe care nu am avut-o şi cu o mare dependenta emoţională.

Aşa a început căsnicia mea: doi oameni, de fapt  doi copii, care nu au primit afecţiunea de care au avut nevoie de la părinţii lor, care s-au întâlnit atunci când au vibrat pe aceeaşi frecvenţă şi şi-au creat aşteptări, au făcut proiecţii şi au înaintat în viaţă oglindindu-se.

Şi timpul a trecut…. (va urma)

 

psihoterapeut Indra Iliescu

imagine: Alex Grey – ,,doi copii ce se joacă cu Fericirea”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Cum sa fim fericiti
  • Stima de sine, cel mai recent Bullshit atacat de stiinta
  • Ne plac barbatii curajosi!