Secretul fericirii

Publicat în categoria Dezvoltare Personală

588 vizualizari

Am invata multe lucruri grozave de la tatal meu printre care si faptul ca poti sa esuezi si intr-o profesie pe care nu ti-ai dorit-o, asa ca mai bine e sa faci ceea ce iti doresti chiar daca risti sa nu reusesti

(Jim Carrey)

Aventura dezvoltarii mele personale a inceput dintr-o mare intaplare (divina ca oricare intaplare, cu conditia sa fie privita intr-un anume fel).

Imi place uneori sa imi imaginez cum ingerul meu pazitor (care nu poate sa fie decat cam la fel de cinic ca si mine…desi cinismul nu e cu siguranta o calitate divina!) disperat ca ratacisem calea…calea spre adevaratul EU interior… a pus in scena o mare comedie cu singurul scop de a ma aduce inapoi pe linia destinului meu.

Era cam in perioada in care sora mea (dupa multe suciri si codiri) se hotarase sa urmeze cursurile facultatii de psihologie cand a venit foarte entuziasmata de un atelier la care participase, de asa zise ‘constelatii familiale’, unde energia subiectului se materializeaza pe cai misterioase si se face accesibila participantilor – reprezentanti la aceasta sedinta de vindecare neobisnuita.
Confruntata cu asemene nazbatie, ratiunea mea (a se citi EGO-ul) nu mi-a lasat nicio cale de intoarcere ( in treacat fie spus ca era si putin ‘slavator’ amestecat in toata povestea) caci ori sora mea o luase razna ( si trebuia ajutata – de unde salvatorul), or lumea asta e mult mai …aici as spune frumoasa, dar stiu ca as denatura adevarul, caci la acel moment cuvantul a fost… mai inspaimantatoare decat ne-am putea imagina.

Ca a fost curiozitatea, ca a fost grija „suroreasca” sau poate convingerea ca asa ceva nu exista, m-am inscris la primul meu atelier de constelatii familiale

La momentul acela, numai o astfel de intamplare bizara, jumatate comica si jumatate serioasa, m-ar fi putut convinge sa fac un astfel de demers pentru ca…la fel ca mai toata lumea…ERAM BINE…nu aveam nevoie nici de consiliere, nici de ajutor, ma DESCURCAM…Ei, si daca e sa ma intrebati pe mine, cam asta e problema de baza, ca ne descurcam, adica nu traim de-adevaratelea, ci subzistam…

V-ati auzit vreodata prietenii spunand ca se descurca? Asta inseamna ca nu le e bine dar, nu au aflat-o inca!

Si mi-a mai luat inca o bucata buna de timp ca sa aflu ca nu eram bine…si de ce n-as fi fost? Tanara – eram! Frumoasa – eram! Bine indreptata spre o cariera de mare succes- eram! Viata sentimentala?Buna! Indeplineam toate criteriile pe care societatea ni le vinde zi de zi ca secret al fericirii. Ei bine, cum bine v-ati dat seama deja, nu eram fericita…dar nici de asta nu eram asa de constienta la momentul respectiv…

Acum nu o sa va mint, ajuta mai mult la fericire sa fii tanar si frumos decat urat si batran…si totusi mai e ceva fara de care nu suntem intregi, oricat de impliniti profesional, oricat de bogati… IDENTITATEA CU SINE… acea relatie intima cu propria persoana, unde ne uitam nestingherit in propriul suflet si scoatem de acolo toate comorile noastre, toate nevoile autentice (nu cele pe care societatea ne invata ca le-am avea!), toate tristetile ( caci si ele fac parte din viata si reprimate ne duc pe scaunul psihologului), intr-un cuvant ADEVARUL NOSTRU unic si inconfundabil care nu poate fi negociat, care nu poate fi adaptat la cerintele si asteptarile celor din jur pentru ca pur si simplu ESTE si aceasta este calitatea sa ca mai de pret.

Caci pana la final, secretul fericirii este poate simplul fapt de a fi constient atunci cand nu esti fericit!

d.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Cum sa fim fericiti
  • Stima de sine, cel mai recent Bullshit atacat de stiinta
  • Ne plac barbatii curajosi!