Când zeii și eroii cutreierau Pământul (1)

Publicat în categoria Image Therapy

820 vizualizari

Motto.: ,,O legendă este o minciună care a ajuns la demnitatea bătrâneții.” (H.L. Mencken)

Trăim în vremuri de mare foame spirituală, iar în fiecare din noi se află și mijlocul de a depăși această foame. Oamenii din întreaga lume încep să simtă prezența unui sâmbure în Interior. Această sămânță a fost multă vreme ignorată de psihologie, sociologie și de profesia medicală. Fără a fi călăuziți în aceste domenii, bărbați și femei se văd nevoiți să caute a o îngriji cum se cuvine: s-o ude, s-o fertilizeze (doar ecologic!…), și să se asigure că primește destulă Lumină. Unii se îndreaptă spre înțelepciunea străveche, alții către tradițiile religioase (cum ne va arăta și rabinul spre final…), iar alții către știința modernă. Indiferent de calea individuală aleasă, toți vor același lucru. Fiecare dorește să-și vadă sămânța dând rod care să hrănească întreaga omenire – fructe ale Spiritului, ale Sufletului.

În vremea de azi, în cele mai multe cazuri, experiența umană nu combină Sacrul și Secularul. Avem tendința să separăm cele două aspecte, acordând fiecăruia o poziție complet izolată de a celuilalt. Și cum lumea noastră se contractă și își accelerează din ce în ce mai mult ritmurile, părem a ne fi îndepărtat de toate cele care țin de natura contemplativă a Sufletului…(ne contemplăm mai mult imaginea de sine prin ochii prietenilor virtuali…).

Considerăm stările modificate de conștiință, stări în care percem existența de dincolo de noi, drept semne de boală și psihoză. Tratăm drept superstiții vechile tradiții mistice care vorbesc de trăirea unei vieți în care căutările spirituale să se împletească cu slujirea semenilor. Doctorii care promovează psihologia spirituală drept cale de autotransformare radicală și utilizarea rugăciunii ca modalitate de tămăduire a trupului sunt priviți cu suspiciune și etichetați drept periculoși pentru pacienți și pentru ei înșiși. Din perspectivă istorică aceasta este o tendință ciudată deoarece în trecut omenirea a pus întotdeauna mintea, trupul și Sufletul laolaltă, în ARMONIE și sprijin reciproc.
Dar toate acestea încep să se schimbe. O NOUĂ CONȘTIINȚĂ SPIRITUALĂ PĂTRUNDE PE PLANETĂ ȘI NE CUPRINDE PE TOȚI. O vedem manifestându-se în diferite chipuri. Există între noi o mișcare în plină desfășurare care angrenează persoane ce acționează cu bunăvoință fără alt motiv decât legătura generală între oameni (exclus like-urile, evident…). Ne dăm seama că întreaga omenire vine din aceleași tradiții și toate religiile s-au dezvoltat din aceste tradiții comune. Știința actuală se încadrează și ea în această schimbare. Dezvoltarea teoriei cuantice în ultimii 25 de ani i-a condus pe fizicieni către o viziune asupra lumii și universului ca tot organic și nu ca realitate fragmentată. CONȘTIENTIZAREA acestor numeroase conexiuni conduce omenirea spre un timp al TREZIRII SPIRITUALE, și o reîntoarcere la timpurile Sacre, când zeii și eroii cutreierau Pământul.

Primii oameni erau mai apropiați, în multe privințe, emoțional și spiritual, de mediul în care trăiau decât sunt astăzi membrii societăților postindustriale. Animiști, în general ei credeau că forțele supranaturale erau atotputernice, prezențe ascunse, de jur împrejurul lor. Puterile supranaturale, care existau pentru Bine și Rău, rezonau prin numeroasele forme ale naturii. Faptul a rămas valabil și pentru populațiile contemporane din multe părți ale lumii. Chiar și în Europa Occidentală, scriitorul roman Tacitus a observat (după ce a scăpat teafăr și nevătămat), cu multă vreme în urmă, referindu-se la triburile pe care le întâlnise, că acestea nu considerau respectuoasă făurirea de imagini ale zeilor și adăpostirea lor în temple, în schimb venerau prezența lor ascunsă în păduri și crânguri.
Această lume naturală și totuși Sacră a servit drept scenă pentru marile mituri și epopei ale diverselor civilizații, povești care reîmprospătau sentimentul uman al identității și originii. Locurile străvechilor fapte eroice puteau fi arătate noilor generații, întărind legăturile tinerilor cu propriul peisaj familiar și sentimentul apartenenței la acesta.
În Calea vânătorii, într-un important Ritual terapeutic al indienilor Navajo din Arizona și New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, Vraciul și cei apropiați pacientului crează un desen Sacru în nisip, reprezentând figura Tatălui Cer și Mamei Pământ. Astfel de imagini complexe sunt de fapt o recreere a lumii, destinată să restabilească ARMONIA fizică și spirituală, sau ,,hozho”, a bolnavului. Tradiționala casă de chirpici a tribului Navajo, hogan, este golită de obiectele casnice și podeaua este pregătită. Spațiul este sacralizat și începe crearea de ,,picturi” din nisip, polen și cărbune pisat. Imaginile reprezintă creatori, obiecte și evenimente de la începutul timpului. Locul unde se spune că ar fi apărut primii oameni este simbolizat printr-un mic vas de apă îngropat în nisipul Mamei Pământ.
După ce desenul este terminat, o linie subțire de polen de grâu este trasată între figuri. Linia reprezintă Calea Sacră despre care se crede că ar fi urmată de toate ființele supranaturale și drumul pacientului către ARMONIE.

atar

P.S. Rabinul a căzut într-un râu învolburat și e în pericol de înec.
– ,,Doamne, te rog, ajută-mă! strigă el. Dacă mă salvezi, promit că de azi înainte o să fac tot ce scrie în Scripturi și-n Cărțile Sacre!”
Nu termină de rostit cuvintele astea, că reușește să se agațe cu mâna de o ramură de copac aplecată deasupra apei. Simțindu-se în siguranță, ridică privirea spre cer și spune:
– ,,Doamne, știi ceva? Nu mai lua în seamă rugăciunea mea! Nu mai e nevoie, s-a rezolvat!”
În clipa următoare creanga se rupe și rabinul e luat din nou de curent. Înălțând ochii spre cer, exclamă deznădăjduit:
– ,,Bine, Doamne, dar Tu chiar nu știi de glumă?!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Secretul succesului
  • Despre autenticitate
  • Disciplina mintii