Ecuadorul a doborât recordul mondial pentru împăduriri

Publicat în categoria Natură

451 vizualizari

Sâmbăta trecută, Ecuadorul a doborât recordul Guiness pentru împăduriri, locuitorii săi plantând 647.250 de copaci din peste 200 de specii, scrie Discovery News. Potrivit preşedintelui Rafael Correa, puietul a fost plantat în toată ţara, care are o geografie diferită de la o regiune la alta, de la zona de coastă, la vârfurile din Anzi şi bazinele amazoniene. Ministrul mediului, Lorena Tapia, a scris pe Twitter că pomii au fost plantaţi de 44.883 de oameni pe mai bine de 2.000 de hectare.

„Nu au mai fost înregistrate în istorie astfel de evenimente, care să implice peste 150 de specii”, a spus Carlos Martinez, arbitru Guiness. Acțiunea a fost organizată de guvernul din statul sud-american, în cadrul unei iniţiative public-private numite „Siembratón”. Printre speciile plantate s-au numărat arinul, cireşul sălbatic, salcia, rozmarinul, mirtul, podocarpusul, roşcovul, mahonul, arborele de hârtie, nucul, smochinul şi multe altele. Scopul acţiunii a fost replantarea solului pentru reducerea gradului de eroziune a solului cauzat de despăduririle masive.

Unii dintre voluntarii care au participat la împădurire şi care au plantat copaci în peste 150 de locuri din toată ţara spun că deşi sunt mândri de recordul lor, nu s-ar supăra dacă l-ar vedea doborât. „Mi-aş dori ca toată lumea să doboare acest record”, a spus un angajat guvernamental, Ricardo Quiroga, unul dintre voluntari. „Aş vrea să fie doborât o dată pe lună pentru ca planeta să se umple repede de copaci, de care avem mare nevoie”. Alţii au spus că nu au făcut-o pentru câştigarea unui concurs, ci pentru fixarea unui precendent.

Filipine deţine recordul pentru cei mai mulţi copaci plantaţi într-o oră: 3,2 milioane de răsaduri au fost semănate în septembrie anul trecut, ca parte a programului naţional de împădurire. În ceea ce priveşte viteza împăduririlor, grupul australian „Men of the Trees” („Bărbaţii copacilor”, în traducere liberă) deține recordul mondial în acest sens, plantând 100.450 de copaci într-o oră în Parcul Whiteman din Perth, Australia. Pe lângă reuşita recentă, Ecuadorul mai deţine şi alte recorduri mondiale, unul dintre ele fiind pentru cele mai multe PET-uri reciclate într-o săptămână.

 

Sursa: Totb

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Despre ciuperci
  • Efectul muntelui asupra organismului uman
  • Bondarii sunt mai inteligenți decât se credea