Plantele pot cânta

Publicat în categoria Natură

584 vizualizari

Conform unui experiment făcut într-o comunitate din Italia, prin apropiere de Torino, numită Damanhur; plantele cântă. Această comunitate alcătuită din aproximativ 600 de membri. Ei cred și își educă copiii, într-o spiritualitate a întregului.

Experimentul făcut, a constat în practicarea meditației în natură, în preajma plantelor timp de săptămâni. Și apoi cu ajutorul unui aparat electronic improvizat, prin conectarea acestuia la rădăcinile și frunzele plantelor, au descoperit că plantele ”cântă”.

Se pare că aceast dispozitiv electronic, preia emoțiile detectate ale plantelor și le traspune în sunete, de unde reiese și muzica. Aceasta își schimbă, ritmul, notele și nuanțele în funcție de emoțiile percepute din exterior.

În timpul experimentului la apariția a noi vizitatori, acestea s-au oprit din cântat. O fetiță a dedus că pot fi timide și s-a dus să vorbească cu ele, însă fără rezultat, până toată lumea s-a liniștit și au început din nou să cânte din ce în ce mai tare.

Oamenii din regiune obișnuiesc să mediteze pe sunetele scoase de acestea. Atunci când o persoană se apropie de ele, sunetele scoase diferă în funcție de emoțiile percepute.

De aici s-a explicat și ideea de întreg și că totul este conectat, noi putând să comunicăm energetic cu ele, și acestea cu noi, printr-o conexiune care se produce împreună cu un schimb de informații.

Experimentul a continuat și la pomii din regiune care pare că nu cântau, până erau în apropiere de plante, după care muzicalitatea lor se completa perfect cu a acestora, altfel văzându-se și practic conexiunea prin care natura comunică.

Acest lucru nu era un secret având în vedere faptul că diverse persoane din lume vorbesc despre acelasi lucru, practicând chiar terapi prin interacțiunea cu plantele. De asemenea spiritualitatea din cele mai vechi timpuri vorbește despre această conexiune, țindându-se cont de ea incluv în Feng Shui-ul încăperilor și nu numai.

muzica-plantelor

După cum afirma și prof. dr. Ovidiu Bojor, la vârsta de 92 de ani:

”Activitatea mea științifică a fost axată pe studiul utilizării plantelor atât pentru prevenirea, cât și pentru vindecarea diferitelor afecțiuni, de la tradițional la modern.

Între noi și regnul vegetal există o comunicare senzorială și, mai mult, o legatură spirituală prin faptul că atât noi, cât și plantele și toate ființele care au viață sunt rezultatul creației universale. Ne unește originea comună.

Fiecare dintre noi poate accesa și înțelege acest lucru folosind metode de cercetare fizică, chimică, energetică a celor văzute și metode specific celor nevăzute decât cu “ochii minții și sufletului”; pe data de 13 iunie, în cadrul coferinței „Puterea vindecătoare a plantelor și a credinței”.

La întrebarea: Cum ne pot ajuta plantele să ne eliberăm de emoții negative precum invidia, gelozia sau furia”

Răspunsul a fost:

”Relația dintre noi și plante, tot ceea ce înseamnă viata, este permanentă.

Legatura dintre noi se bazează pe iubire și percepție de o parte și de alta.

În primul rând, trebuie să le înțelegem limbajul. La fel ca și noi, plantele au un mic suflețel.

Ele se bucură când ne apropiem de ele cu gânduri bune și se supără când le bruscăm, iar unele chiar plâng. Simt dragostea noastră așa cum simt și o muzică sacră sau de bună calitate(…)

Spre deosebire de noi, dăruirea lor este mai profundă decât a noastră. Ele parfumează mâinile celor care le strivesc.

După aceste observații personale, voi trece direct la subiectul întrebării.

Plantele ne pot ajuta să ne eliberăm de emoții negative, de invidie, de gelozie, de furie.

Aici intram in domeniul pragmatismului. Este vorba despre terapia sufletului si a sentimentelor. Asa s-a nascut o noua ramura a fitoterapiei care ca titlu “Terapia Florala a Doctorului Bach <1913>” din Londra, dar originar din Tara Galilor”, afirma profesorul.

 

”Cândva, ați spus: “Cel mai bun medicament este iubirea”. E un “medicament” la îndemână, pe care îl putem accesa oricând în sufletul nostru și pe care îl putem dărui oricând. Cu toate acestea, de ce apelăm la el tot mai rar?

Da, într-adevar. Iubirea este cel mai bun medicament. Iubirea față de Creator și față de Creație, începând de la prima celulă din Oceanul Planetar până la furnică, girafă, hipopotam și până la “Homo sapiens” dacă merită acest nume nobil.

La iubire trebuie să apelăm nu cât mai rar, ci în fiecare zi, în fiecare clipă, începând de la un zâmbet, la o mângâiere, până la dăruire totală. Dumnezeu dă celui care dăruiește, Dumnezeu dă celui care I se dăruiește.”

 Să nu uităm de importanța pe care o are natura în viața nostră, fiind direct răspunzătoare de sănătatea nostră fizică, psihică și spirituală. De conexiunea cu care ne-am născut față de această casă a noastră, numită pământ. Protejând și respectând căminul tău, înseamnă să ai grijă de tine. Suntem un întreg cu tot ce ne înconjoară, trăind conectați și făcând schimb de informații cu orice lucru și amănunt, nu doar cu oamenii, așa cum ne place deseori să o credem. Suntem direct răspunzători de tot ce este în jurul nostru. Responsabilitatea pentru ceea ce face și simte, aparține fiecăruia în parte, după cum demonstrează și studiile, aceste lucruri contează, datorită schimburilor energetice de informație pe care le facem în permanență, cu orice.

 

 

Sursă Foto: WordPress.com

 

 

 

Din aceeasi categorie:

  • Despre ciuperci
  • Efectul muntelui asupra organismului uman
  • Bondarii sunt mai inteligenți decât se credea