Bucla buclucașă și Proiecția perversă

Publicat în categoria Omul Nou

3.576 vizualizari

Motto: ,,E ciudat, palmele nu vin niciodată de la persoanele de la care le așteptăm”. (Jean Poiret)

Doi bărbați (un bătrân Eremit și un călugăr tânăr), ce călătoreau de la un târg la altul, au ajuns la un râu care se umflase din pricina ploilor puternice. Tocmai când erau gata să treacă apa, au zărit o femeie tânără și frumoasă stând singură pe mal, în mare nevoie de ajutor. Unul dintre bărbați, Eremitul, s-a dus îndată la ea. A luat-o în brațe și a trecut-o apa. Apoi a lăsat-o acolo, i-a făcut cu mâna în chip de rămas-bun, și cei doi bărbați și-au văzut de drum.
În restul călătoriei, cel de-al doilea bărbat, călugărul tânăr, s-a arătat neobișnuit de tăcut și de posac, nerăspunzând la întrebările Eremitului, prietenului său mai bătrân. După câteva ceasuri de îmbufnare, nemaiputând să tacă, a spus:
-,,De ce-ai atins-o pe femeia aia? Putea să Te ademenească! Bărbații și femeile nu se pot atinge în felul ăsta!”,
Cel dintâi, Eremitul, a răspuns liniștit:
-,,Prietene, eu am purtat-o pe femeie peste apă și am lăsat-o acolo. Tu o porți mai departe, pe umeri, cu Tine.”

Proiecția perversă

De ce este așa de greu să ne retragem proiecțiile? Deoarece aruncarea vinii asupra altora comportă niște avantaje ascunse. Fiecare din noi încearcă, într-un moment sau altul, să-l culpabilizeze pe celălalt pentru a ne descărca de povara responsabilității. Fuga de responsabilitate ne ajută să întreținem o iluzie a inocenței pe care o apărăm cu dinții și cu ghearele, judecându-i pe ceilalți și etichetându-i. Proiecția devine proiectil și războiul între ființele umane începe. Ea ne permite să hrănim o imagine fără pată despre noi înșine, transformându-l în diavol pe celălalt, făcându-l responsabil de necazurile noastre. Sfârșim prin a crede că ar fi suficient să eliminăm prostia din lume, să găsim un partener sau o parteneră fără cusur, pentru ca totul să meargă bine. Totuși, nu înțelegem că, perseverând într-o asemenea atitudine, ne întârziem maturizarea și rămânem în poziția psihologică de copii.
Retragerea proiecțiilor aruncate în jurul nostru ca niște proiectile pentru a ne strădui să înțelegem ce anume provoacă emoțiile și tensiunile din noi pare a fi în aceste vremuri una din provocările neplăcute ale spiritualității. Pe scurt, acesta este scopul majorității demersurilor terapeutic-spirituale, care urmăresc găsirea nodurilor din trecut, pentru a le deznoda. Ca urmare a unei astfel de practici terapeutice, trecutul redevine trecut și încetează să condiționeze prezentul. Procesul este de durată și nu este încheiat o dată pentru totdeauna. E dulce iluzia că, după câteva ateliere, workshop-uri sau școli de spiritualitate cu diplomă la purtător, ființa umană și spirituală pe deasupra, este bine mersi vindecată!…
Poate ar fi mai bine, ca acest proces, această Călătorie Interioară, să o concepem ca pe o GIMNASTICĂ ZILNICĂ CONȘTIENTĂ, ce permite menținerea unei flexibilități psihice și a unei Stări de Prezență pline de Energie. Pe măsură ce progresăm, exercițiul ne pare mai ușor. Devine fascinant să ne abordăm reacțiile emoționale spunând: ,,A, ce interesant, oare ce se ascunde acolo?”…

Bucla buclucașă

Conflictele generate de comportamente și emoții care la rândul lor provoacă alte comportamente și alte emoții formează o buclă vicioasă, buclucașă, în care ne putem învârti mult timp. De regulă, suntem conștienți de acest lucru. Știm că atitudinile sau comportamentele pe care le adoptăm față de altcineva duc la nașterea conflictelor, iar acestea din urmă provoacă emoții. Însă nu ne dăm prea bine seama că respectivele EMOȚII și comportamente se aflau deja în noi, că celălalt nu este decât un declanșator trecător. Pe scurt, într-o situație inconfortabilă, ne învârtim adesea în aceeași vâltoare de comportamente, atitudini și emoții. Bucla reprezintă doar suprafața lucrurilor și suntem pe deplin conștienți de asta. De fapt în marea scenă a Vieții, jucăm aceleași roluri inconștiente, cu diferite măști, în funcție de actul tragi-comediei al cărei regizori și scenografi suntem chiar noi!…
Bucla buclucașă este o expresie a vârtejului ce ne cuprinde, coborând în spirală spre angoasele existențiale ale nașterii, în copilărie, atunci când ne-au fost implementate softul scenariilor pe care le jucăm ca și adulți biologici. Cu toate că primim mereu SEMNE de la Viață, mai degrabă aspectul de suprafață al vârtejului ne captează ATENȚIA. Și asta pentru că ne permite să evităm vârtejuri mai grave, care însă ar avea avantajul de a ne apropia de PARTEA VIE din noi înșine. Căci agitația de suprafață care cuprinde formele vieții constituie o izolare inconștientă în partea muribundă din noi înșine…

…apoi, Eremitul adăugă:
-,,Cuvintele trebuie cântărite bine nu doar înainte de a vorbi, ci mai ales înainte de a acuza. La capitolul acuzațiilor, Partea Întunecată din noi reacționează prima, dar noi trebuie să învățăm să i-o luăm înainte…Ai uitat deja tinere prieten că în apă strigai disperat că te îneci, căci, nu-i așa, Centrul Tău nu era atunci în corpul Tău, ci în cel al femeii?!”…

atar

Un răspuns la “Bucla buclucașă și Proiecția perversă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Dincolo de frontiera gandului
  • Scrisoare catre fiinta interioara
  • Misoginismul porneste de la dependenta de femei