Cartoforul Magic, Copilul Divin și cazinoul pământean

Publicat în categoria Omul Nou

5.307 vizualizari

Motto: ,,Am trișat la sfârșitul examenului de metafizică. Am tras cu ochiul în sufletul colegului de bancă”. (Woody Allen)

,,Sufletul – Copilul Divin din Tine, esența Ta cea mai subtilă, are din start acces la stări de Bucurie, de Liniște și de Iubire care există deja în Ființa Umană” – spunea cândva Înțeleptul indian Aurobindo. Analizându-ți mai ATENT(Ă) identificarea inconștientă cu trupul și cu personalitatea frontală, îți vei putea descoperi Individualitatea profundă, Sufletul. Conștiință, nemurire, bucurie, seninătate, iubire, esență individuală și relație strânsă cu Universalitatea – iată care sunt caracteristicile Sufletului relevate de diferitele concepții existente. Aceste caracteristici se îmbină perfect cu Realitatea Ta Energetică.
În termenii Realității Energetice, am putea vorbi despre Suflet, despre Copilul Divin din Tine, ca despre o celulă de bază sau o celulă-mamă cu două nuclee: unul reprezentându-i caracterul individual , iar celălalt, caracterul universal. O astfel de celulă energetică e întruchipare pură a Conștiinței și reprezintă Sursa Ființei noastre. Ea este cea care persistă în timp, deoarece Natura ei se asociază cu Oceanul Energiei Universale ce trăiește în ritmul Eternului Prezent, în care noțiunile de început, de sfârșit și, prin urmare, de scurgere a vremii sunt relative.
În consecință, datorită acestei Realități Energetice, Celula – Suflet Conștientă este atrasă de experiența încarnării. Fătul – Copilul Divin din Tine – devine expresia acestei celule energetice aflate în plină desfășurare. Ea este proiecția lui în dimensiunea spațio-temporală, la fel cum e și o idee de-a noastră, a cărei realizare o proiectăm asupra materiei și pe care în curând o vedem prinzând formă într-o operă concretă. Ideea este că Iisus a recunoscut reîncarnarea în momentul când a afirmat că Ilie s-a întors ca Ioan Botezătorul (Matei 11.7 – 14 și 17.10 – 13). După cum dezvăluie cercetarera spirituală kinesiologică, Iisus nu a avut alte vieți umane anterioare, ci a coborât direct din Rai, Scopul său era acela de a revela adevărul Realității lui Dumnezeu și a Împărăției Cerurilor, iar misiunea sa era salvarea omenirii. Un Avatar în adevăratul sens al cuvântului, care a arătat omenirii Puterea Iubirii necondiționate.

Povestea spune că, în urmă cu mai mulți ani, un om și-a pedepsit fetița de 5 ani pentru că a risipit o hârtie de împachetat foarte scumpă. Omul stătea rău cu banii și a devenit și mai supărat când a văzut că fetița a folosit hârtia respectivă să decoreze o cutie și să o pună sub bradul de Crăciun. Fetița a adus tatălui ei cadoul în dimineața următoare, spunând:
-”Aceasta este pentru tine, tăticule!”.
Tatăl a fost rușinat de  reacția lui furioasă din urmă cu o zi, dar supărarea lui se manifestă din nou când a văzut că, de fapt, cutia era goală. El a spus pe un ton răspicat:
-”Nu știi, domnișoară, că atunci când dai un cadou cuiva, trebuie să pui ceva în cutie?”.
Fetița s-a uitat în sus spre tatăl ei, cu lacrimi în ochi, și a zis:
-”Tăticule, cutia nu este goală. Am suflat în ea atâtea săruturi până când s-a umplut.”
Tatăl a rămas perplex. S-a pus în genunchi și și-a îmbrățișat fetița și a rugat-o să-l ierte pentru supărarea lui fără rost.
La scurt timp după aceasta , micuța fetiță a murit într-un accident și se spune că tatăl ei a ținut acea cutie aurie alături de patul său tot restul vieții sale. Și, de câte ori a fost descurajat, sau a avut de trecut peste situații dificile, deschidea cutia și lua un sărut imaginar și își amintea de dragostea care a pus-o fetița acolo.
Într-un anume sens, fiecare dintre noi – ca oameni – primim o cutie aurie cu dragoste necondiționată și săruturi de la copiii noștrii, de la familie, de la prieteni. Oare putem avea altceva mai prețios decât asta?…

Când știi cine eşti, la nivelul cel mai profund din Tine însuţi, poţi iubi fără condiţii. Crede-mă Te rog, nu vorbesc doar din cărți ci mai ales din propria experiență. Iar a afla cine eşti înseamnă a fi în comuniune cu miezul divin al fiinţei tale (am numit acest miez Sinele, sau Copilul Divin din Tine). Când eşti în contact cu Sinele nu mai ai nevoie de nimic de la celălalt şi nici nu te mai aştepţi la ceva de la el. Altfel e ca şi cum i-ai cere să-ţi aprindă o lumânare ziua în amiaza mare. E ridicol. Să-ţi simţi Copilul Divin din Tine este o fericire atât de mare încât primul lucru care-ţi vine să-l faci este să o împărţi cu cineva, să o dăruieşti cuiva (îți mai amintești povestea cu fetița de 5 ani și hârtia aurie cu dragoste necondiționată?…). E şi o chestie tehnică la mijloc. Dacă nu o oferi există riscul să fii copleşit şi să explodezi. Nu că ar fi ceva rău, dar poate mai vrei să mai stai pe Pământ. A afla cine eşti şi a-ţi manifesta Copilul Divin din Tine este, după mintea mea puţin exaltată în clipa de faţă, esenţa căutării spirituale. Cei care depind de o altă fiinţă pentru a fi fericiţi sunt undeva pe traseu sau fac primele mişcări de încălzire pentru a pleca la drum. Nimeni din afara Ta nu te poate face cu adevărat fericit. Poţi avea momente de bucurie, poţi să te simţi bine perioade mai mari de timp, poţi trăi chiar o viaţă agreabilă. Dar fericit în sensul cel mai înalt eşti doar în contact cu Sinele (pentru cititorii mai religioşi reformulez; doar în comuniune cu Dumnezeu. Şi adaug; Dumnezeu locuieşte înăuntrul tău. Pentru cârtitori, vezi Luca 17,21: „Căci împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru”) – l-am citat aici pe Maestrul drag mie, Adrian Nuță, un Înțelept deghizat în haine de psihoterapeut…
Din punctul meu de vedere, Sufletul se întrupează doar din plăcerea de a se încarna, dar întâlnește multe obstacole pe drum. În esență, sufletele noastre sunt probabil niște călătoare și petrecărețe universale, deschise către toate experiențele, a căror unică misiune este cunoașterea extazului de a trăi, însă, odată ajunse să participe la marele banchet al vieții, ele sfârșesc prin a nu mai fi atrase decât de anumite tipuri de alimente, uitând de câmpul infinit de posibilități. Sufletul nostru ar putea fi comparat cu un Cartofor Magic care intră în cazinou, inițial CONȘTIENT că faptul în sine nu aduce atingere identității sale și că ceea ce se întâmplă acolo nu-i afectează esența. Totuși, iată că emoțiile trăite în timp ce joacă la Ruleta Vieții îl determină să nu se mai desprindă de mese și să uite că există o viață și în afara acestei clădiri. Atunci, distracția se transformă în dramă. O tragi-comedie de fapt. Nu mai reușește să se desprindă de cazinou și devine o victimă a jocului, crezându-se întemnițat și separat de ceea ce se întâmplă în restul lumii, când de fapt nu e deloc așa. Rămâne întemnițat în Marele Joc al Iluziei, Maya.
Aceasta poate fi o paralelă bună pentru viețile noastre. Suntem niște energii libere aflate în uniune cu mișcarea creatoare globală, dar într-o zi intrăm într-o casă de joc numită Terra și cunoaștem în ea necazuri și bucurii atât de intense, încât nu mai suntem în stare să ne desprindem de imobil, prea atașați fiind de emoțiile trăite în interiorul lui. Bineînțeles, casa de joc nu are nimic de-a face cu starea noastră de dependență. Orice jucător compulsiv, fie el chiar și un Cartofor Magic, trebuie într-o bună zi să se desprindă de obișnuința lui, să-și regăsească Demnitatea și Integritatea Spirituală și să-și revendice Libertatea Fundamentală.

Astfel, Copilul Divin din Tine începe să se trezească și odată cu El și spiritualitatea. Descoperi că ai nevoie de o anumită vârstă interioară, de o anumită maturitate lăuntrică. Nu mă refer la vârsta corpului fizic care, repet, nu e același cu Copilul Divin din Tine. Dacă ai 70 de ani asta nu înseamnă că eşti suficient de matur psihologic pentru a-l descoperi pe Dumnezeu. E nevoie de o experienţă extraordinară pentru a porni în căutarea aspectului ultim al lui Dumnezeu. Această experienţă nu se acumulează într-o singură viaţă. Nu are cum. E nevoie de multe vieţi pentru ca lumea să nu te mai atragă, să simţi că ea nu te împlineşte complet. Aceasta este maturitatea. Aşa se naşte aspiraţia spirituală. Așa începe să se trezească cu adevărat Copilul Divin din Tine.
Vrei să atingi acea fericire care este continuă şi întotdeauna proaspătă, neschimbată şi totuşi nouă. Vrei să-1 cunoşti pe Dumnezeu pentru că nimic din creaţia lui nu te-a satisfăcut pe deplin. Ai gustat din toate tipurile de hrană, multe ţi-au plăcut, însă nici una nu ţi-a oferit o bucurie durabilă, întotdeauna în tine a rămas un anumit gol. Ai jucat la toate mesele, ai riscat toate poturile, ai trăit toate extazurile posibile cu femei/bărbați, și totuși… Majoritatea căutătorilor aparţin acestei categorii…
Mai există însă o categorie, mult mai restrânsă. Este vorba despre oameni cu o experienţă mai puţin bogată, dar
un nivel foarte înalt de inteligenţă intuitivă. Probabil şi Tu eşti un astfel de om, altfel nu ai fi ajuns să citeşti acest articol. Aceşti oameni îşi dau seama că nu e necesar să facă toată experienţele posibile pentru a se simţi, în final, nefericiţi sau dezamăgiţi. Nu e obligatoriu să ai relaţii sexuale cu sute de femei pentru a realiza că fiinţa ta nu se reduce Ia penis. Nu e un imperativ să citeşti mii de cărţi pentru a înţelege că eşti mai mult decât o minte raţională. Pentru astfel de oameni, dorinţele pentru ceea ce este finit sau limitat îşi pierd semnificaţia. Într-o clipă de iluminare, ei înţeleg caracterul amăgitor al acestei lumi.
Se nasc din nou.
„Adevărat, adevărat îţi spun că cine nu se va naşte din nou cu nici un chip nu va vedea împărăţia lui Dumnezeu” (loan, 3, 3). Aşa începe căutarea şi, o dată cu ea, o serie nouă de probleme. Nu e o nebunie? Chiar există o fericire infinită? A atins-o cineva? Există o cale, o tehnică, o metodă? Să-ţi dau o Veste Bună.
Există aşa ceva!
Mulţi oameni până la Tine au experimentat beatitudinea şi unii chiar au vorbit despre asta. Probabil mulţi oameni după Tine îşi vor înălţa conştiinţa până la acest nivel. Întrebarea este alta. Ce vei face Tu? Şi pentru că întrebarea conţine o doză de anxietate, o să-ţi mai dau o Veste Bună, chiar încurajatoare. Nu doar tu îl cauţi pe Dumnezeu.
Şi Dumnezeu te caută pe tine!
Ştii parabola Fiului Risipitor? Fiul cel tânăr pleacă într-o ţară îndepărtată unde îşi risipeşte averea ducând o viaţă destrăbălată. Începe să sufere şi, în cele din urmă, se întoarce la tatăl său. Acesta nu numai că îl primeşte, dar se şi bucură nespus pentru întoarcerea lui. Nu la fel se bucură fiul cel mare, care rămăsese acasă, dar asta e o problemă clasică de gelozie fraternă întoarsă de alții pe toate fețele…Această parabolă datează de 2000 de ani. Între timp lucrurile s-au schimbat puţin. Tatăl nu-1 mai aşteaptă pe fiu. A plecat în căutarea lui! Cred că Dumnezeu e puţin îngrijorat de intensitatea propriei sale Puteri Creatoare de Iluzii (pe care hinduşii o numesc maya). Poate ca a exagerat puţin creând o lume atât de amăgitoare încât oamenii au rămas blocaţi în hăţişurile ei. Eu simt că Dumnezeu îl caută pe cel care-1 caută. Este aici un gen de împărtăşire care lipseşte când eu îl caut pe Dumnezeu, iar El stă undeva, picior peste picior, aşteptând să ajung. Căutarea are mai multă frumuseţe când este reciprocă. La un alt nivel, seamănă cu un bărbat şi o femeie, suflete pereche, care se caută inconştient unul pe celălalt, singura lor certitudine fiind că celălalt există. Cam aşa e şi cu Dumnezeu, cu diferenţa că El e Iubitul, Iubita, Mama, Tata, Fratele, Sora, Prietenul, Maestrul sau oricine altcineva de care îţi este aşa de dor încât crezi că o să mori dacă nu-1 întâlneşti…
…doar că toți aceștia de fapt sunt în Tine!…și uite-așa, Cartoforul Magic se trezi și recunoscu Copilul Divin din El…În sfârșit, a început să se întoarcă acasă…

atar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Hotii de sexualitate
  • Iertarea, lupul cu probleme psihologice si perceptia realitatii
  • Mihai Eminescu a prezis sfarsitul lumilor