Creatorul vs creatura, în tangoul karmic (1)

Publicat în categoria Omul Nou

1.560 vizualizari

Motto: ,,Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i ce planuri ți-ai făcut.” (Woody Allen)

Doamnelor și Domnilor!
Avem plăcerea să vă prezentăm spectacolul original, imprevizibil, misterios, halucinant numit ,,Tangoul karmic”. Protagoniștii eterni a acestei comedii dramatice sunt Creatorul vs creatura…Să-i aplaudăm și să-i poftim în scenă!….Azi, are cuvântul Creatorul!…(aplauze)…

Actul 1. Scena 1

– Eu sunt Creatorul. Eu sunt Tu. Și sunt mai împăcat cu sinonime precum Absolutul, Tao, Brahman, Vidul, Sinele. Cel mai mult îmi place Sinele. Dar chiar și Sinele sună cumva abstract. Pentru mintea și experienţa Ta umană obișnuită sunt fericirea, iubirea, conştienţa, libertatea. Toate se referă la una și aceeași Realitate care, de fapt, nu poate fi numită, pentru că Este Tot Ceea Ce Este.
Se spune că Buddha evita să folosească termenul ,,Dumnezeu” datorită prevalenței concepțiilor eronate ce îl înconjoară. A dorit să evite toate limitărie pe care le implică această conceptualizare. ,,Sinele”~,,Creatorul” (înțeles ca și Conștiență) este foarte des întâlnit în literatură ca Lumină. După cum ne spune Cartea Genezei, la început, Nemanifestatul a devenit Manifestat ca Lumină, care reprezintă radianța energiei lui Dumnezeu ce a luat forma universului.
Deasemenea, termenul ,,Sine”-,,Creatorul” depășește noțiunea dualistă că omul este separat de Dumnezeu. Din punct de vedere istoric, imaginea că aici, pe Pământ, există un păcătos, iar acolo sus, în Paradis, un Dumnezeu, nu este altceva decât punctul de vedere al eului(creaturii). Astfel, pentru marea majoritatea oamenilor(creaturilor), termenul ,,Dumnezeu” implică ,,un altul”. Cu toate acestea, în Totalitatea Creației nu există nici o separație, deci este imposibil pentru cel care a fost creat să fie separat de Creator. Prin urmare, Iluminarea este revelația ,,Sinelui” – Creatorului atunci când a fost îndepărtată iluzia realității unui sine separat de Divinitate.
…Am să-ți spun acum o mică poveste…
O parabolă cu tâlc ne povestește despre un filozof care, întâlnind într-o zi un maestru zen și vrând să-l pună în dificultate, îl întrebă:
– ,,Fără cuvinte și fără tăcere îmi poți spune ce este realitatea Iluminării?”
Maestrul zăbovi puțin, apoi îi dădu un pumn în față.

Eu, Creatorul, Marele Tău Eu, SUNT Cel Ce Sunt. O Ființă liberă. Nu depind de ceilalți, de părerile lor, de umorile lor pentru a fi eu însumi, în cea mai deplină AUTENTICITATE. Nu mă falsific, pentru că nu mă tem de nimic, nu aștept nimic, nu depind de nimic. Eu sunt Centrul întregului Meu univers, Centrul Realității Mele. Eu am CONȘTIENȚA faptului că Eu și nimeni altcineva sunt Creatorul propriei mele experiențe. SUNT un Creator conștient, spre deosebire de majoritatea oamenilor(creaturilor), care își imaginează că realitatea pe care o experimentează este ”exterioară” și nu depinde de ei. Am o încredere impecabilă în Mine și în Realitatea pe care o experimentez, pe care niciodată nu o consider adversă. Percep tot timpul că realitatea îmi slujește și percep dimensiunea inițiatică a fiecărei clipe și a fiecărei împrejurări. Pentru Mine viața este o experiență Sacră. Nu caut în afara Mea nici modele, nici metode, nu merg pe cărări bătătorite, Creativitatea Mea este debordantă.
Acțiunile Mele în dimensiunea orizontală a existenței, adică în această lume în care ne întâlnim în trupuri din carne și sânge, sunt precise, rapide și intuitive. Eu SIMT Realitatea, nu o judec. Acționez din Inimă. Sunt eliberat de iluzie, Aici și Acum, fără a mai aștepta nimic altceva, decât Ceea Ce Este. AM ALES Calea Luptătorului Pașnic: nu mă aflu niciodată în luptă cu Viața, căci SUNT CONȘTIENT că tot ceea ce există nu sunt decât aspecte ale propriei mele ființe, că nimic nu este ”exterior”, ci totul face parte din Sinele Meu. Sunt perfect transparent, în fața oricărei Energii, conștient de natura curgătoare a Creației. Ascult Realitatea, astfel că prin privirea mea pătrunzătoare deslușesc rolurile, identificările și jocurile iluziei în care sunt scufundați marea majoritatea oamenilor(creaturilor). Nu judec niciodată această rătăcire, căci sunt conștient că fac parte din marele dans al Divinității care se experimentează pe Sine prin experiență. Nu vorbesc despre Compasiune. Eu trăiesc Compasiunea, care nu înseamnă altceva decât a fi CONȘTIENT, adică a percepe, a simți experiența celuilalt ca fiind propria experiență. Trăiesc Iubirea ca experiență și nu o exprim în piețele virtuale ca și concept metafizic și emoțional.
Mă asum în toate experiențele cu demnitate și verticalitate, nu mă retrag în deșerturi sau în peșteri pentru a medita; nu îmi neg Trupul, fiind CONȘTIENT de faptul că acesta este parte a experienței umane și fără el, sau fără orice altă parte a acestei experiențe, nu aș fi complet. Nu mă confund niciodată cu gloata sau cu conștiența masei de creaturi. Sunt LIBER de orice credință, sistem de gândire, LIBER de orice filozofie sau sistem mistic, LIBER de orice identitate. Din perspectiva Mea, chiar nu există nici o diferență între un singur moment de timp și un eon. Într-un eon poate exista o clipă, într-o clipă poate exista un eon. Relația dintre cele două perioade nu ar face clipa mai lungă sau eonul mai scurt.

Buddha a ilustrat Adevărul Meu printr-o poveste despre un tânăr care s-a dus la un mare maestru Eremit, căutând o învățătură profundă. Eremitul a fost de acord, însă i-a sugerat tânărului să bea întâi o ceașcă de ceai.
– ,,După aceea”, a spus maestrul, ,,îți voi preda învățătura profundă pe care ai venit s-o cauți.”
Așadar, Eremitul i-a turnat o ceașcă de ceai, iar în timp ce tânărul o ducea la gură, ceașca de ceai s-a transformat într-un lac întins, înconjurat de munți. Și, cum stătea el pe marginea lacului, admirând frumusețea peisajului, o fată a venit din spatele lui și s-a apropiat de lac să umple cu apă o găleată. Pentru tânăr, a fost dragoste la prima vedere, iar fata s-a îndrăgostit și ea de el. Tânărul a urmat-o până acasă, unde fata locuia împreună cu părinții, care erau în vârstă. Treptat, aceștia l-au îndrăgit pe băiat, dar și el pe ei, și s-a hotărât căsătoria celor doi tineri.
După trei ani, s-a născut primul copil, un băiat. Câțiva ani mai târziu, li s-a născut o fiică. Copii creșteau fericiți și zdraveni, până când, într-o zi, la vârsta de 14 ani, băiatul s-a îmbolnăvit. Nici unul dintre leacurile prescrise nu i-au vindecat boala. În mai puțin de un an, a murit.
Nu mult după aceea, fetița s-a dus să adune lemne din pădure și, în timp ce era ocupată cu treaba asta, a fost atacată și ucisă de un tigru. Nemaiputând să treacă peste durerea pierderii ambilor copii, soția tânărului s-a hotărât să se înece în lacul din apropiere. Îndurerați de pierderea fiicei și a nepoților, părinții fetei au încetat să mai mănânce, hotărând să moară de foame. După ce și-a pierdut soția, copii și socrii, tânărul a început să se gândească că ar fi mai bine dacă ar muri și el. S-a dus la malul lacului, hotărât să se înece.
Chiar în momentul în care era pe punctul să se arunce în apă, s-a trezit dintr-odată înapoi în casa Eremitului, ținând ceașca de ceai la gură. Deși trăise o viață întreagă, abia dacă trecuse o clipă: ceașca era caldă încă în mâinile lui, iar ceaiul fierbinte.
A privit peste masă, la maestru său, care a încuviințat din cap, spunând:
-,,Acum înțelegi. Toate fenomenele au loc în minte, care e vid. Nu există cu adevărat decât în minte, dar nu sunt neant. Iată învățătura profundă pe care o căutai.”

CONȘTIENȚA este atenţie, claritate, luciditate, trezire. Este ca atunci când Te trezeşti din somn. Chiar dacă ai avut un vis încântător, ceea ce simţi fiind treaz are o claritate cu totul diferită. Din acest motiv, unele tradiţii spirituale compară realizarea spirituală cu trezirea dintr-un vis. Ce este conştienţa? Este martorul acestui vis. Martorul este real. Martorul este CREATORUL, iar lumea este visul Lui. Aceasta este o filosofie extrem de îndrăzneaţă. Ea nu putea să
apară decât în India deoarece acolo, din cele mai vechi timpuri, oamenii au avut o preocupare fundamentală: să exploreze curajos cele mai ascunse unghere ale fiinţei. Conştienţa mai seamănă cu un cer. Cerul este vast, aproape infinit. Ici-colo sunt câţiva nori. Aceşti nori sunt gândurile. Aceasta este cunoaşterea. Îţi aminteşti? Conştienţă – cunoaştere. Cer – nori. Norii apar şi dispar. Cerul rămâne. Cunoaşterea se schimbă în permanenţă. Ea avansează, apoi regresează, înveţi foarte multe în această viaţă şi în viaţa viitoare trebuie să o iei de la capăt. Nu-ţi mai aminteşti aproape nimic. Conştienţa nu se schimbă pentru că nu mai este nimic de schimbat în ea. Este perfectă aşa cum este. Ce ai putea să faci cu cerul? Cerul este spaţiu. Ce poţi să faci cu spaţiul? Să-1 lungeşti, să-1 colorezi, să-1 muţi mai la stânga? Nimic din toate acestea. Conştienţa este observaţie.
Pe cine observi? Pe tine însuți. Observi ceea ce se întâmplă în Tine – senzaţii, trăiri, gânduri, fără să intervii în curgerea lor, fără să le evaluezi. Intri în Starea de Observator. Maeștrii o numesc Starea de 0. Ea constă în a te privi pe Tine însuţi ca şi cum ai privi pe altcineva. Se poate ajunge în felul acesta la Dumnezeu? Cu siguranţă, şi e un drum foarte scurt. Nu trebuie să-ţi torturezi mintea sau corpul. Nu trebuie să faci 100 de mătănii sub poala popii din cartierul Tău. Nu trebuie să stai zilnic 30 de minute în Shirshasana. Trebuie doar să Te observi, fără să evaluezi nimic din ceea ce observi. La un moment dat înţelegi.
Înţelegi cine eşti…
…Această înţelegere vine peste Tine cu forţa unui torent şi nu poate fi pusă în cuvinte. E destul de amuzant. Ştii cine eşti, ai o înţelegere cristalină a propriei fiinţe, dar nu o poţi exprima…
…nu mai ai nevoie de cuvinte. Ai ajuns în sfârșit ACASĂ, la Creatorul din Tine…

atar

P.S….urmează în curând să ia cuvântul la tribuna Vieții, creatura…(Actul 2, scena 2).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Dincolo de frontiera gandului
  • Scrisoare catre fiinta interioara
  • Misoginismul porneste de la dependenta de femei