Cum castrăm inconștient bărbații

Publicat în categoria Dezvoltare Personală

387 vizualizari

Motto: „Căsătoria este triumful imaginației asupra inteligenței. A doua căsătorie este triumful speranței asupra experienței”.  Oscar Wilde

 

Mă simt total confuză…pierdută între articole despre cum să-ți accepți moartea, cum își  castrează femeile bărbații și cum coachingul se pregătește să devină o religie. Mă întrebam dacă ar putea exista vreo legătură între ele? Probabil, aceea că fac parte din noi. La un anumit nivel ne regăsim în fiecare articol pe care, nu întâmplător, îl deschidem. Ne luăm de acolo ce avem nevoie și plecăm mai departe în viata noastră.

Am o dilemă veche, cine îi castrează de fapt pe bărbați? Soțiile sau mamele? Și dacă sunt mamele (asta e credința mea), atunci cum se întâmplă asta? De ce niște femei, care înainte de a fi mame au fost soții sau partenere, ajung să-și crească băieții ca și cum ar fi buricul pământului? Își doresc pentru băiatul lor o soție bună,  o gospodină desăvârșită, o parteneră perfectă…Interesant! Și ele ca femei oare ce și-au dorit? Un soț bun, care să le ajute la treburile din casă, un cap de familie care să le susțină, să câștige (eventual) mulți bani, să le iubească, să le respecte, să fie un tată perfect. Dar oare bărbații mai sus menționați nu au și ei o mamă? Pe ei cine i-a educat si cum? Dilema se adâncește!

Deunăzi mi-a venit o idee. Să ne imaginăm o poveste: o fata și un băiat se întâlnesc, se plac, chiar se îndrăgostesc și se hotărăsc să se căsătorească. Încep planurile  și pregătirile pentru marele eveniment, care în cea mai bună variantă vor dura doar un an. Restaurantul, muzica, fotograful, hainele ( dintre cele mai scumpe si elegante pentru unica zi din viata lor) și era să uit, inelele. Și pornesc la drum printre  aceste borne sigure ale unui viitor misterios. Relația dintre ei începe să stea plictisit într-un colt. Curând se alătură familia, de la vlădică la opincă, de la cel mai mic la cel mai vârstnic, fiecare are o opinie. Cum ar trebui făcut, cu cine ar trebui să se ia legătura, când, cum și în ce fel. Astfel, protagoniștii poveștii încep să fie și mai ocupați. Se apropie marea zi. Mireasa, cu ochii ieșiți din orbită de oboseală (norocul nostru cu machiajul profi de sute de euro) constată cu disperare că toate pregătirile pentru marele eveniment au fost compromise. Câteva kilograme în plus ( de atâtea variante de tort) sau în minus ( de atâta alergătură) generează dezastrul: rochia nu se mai potrivește. Dar așa am înțeles și eu de ce toate rochiile de mireasă sunt concepute cu corset, să se poată ajusta. Problema se rezolva, pământul reîncepe să se învârtă. Urmează primăria, biserica, ședința foto și în sfârșit marea petrecere pentru care s-au pregătit atâta timp. O noapte fabuloasă la sfârșitul căreia nu-ți mai amintești nimic din cele întâmplate și nu ești sigur că s-a întâmplat aevea sau a fost doar un vis. Între timp Relația (de cuplu, căci despre ea vorbim) a dat bir cu fugiții.

După nuntă, tinerii căsătoriți intra într-o altă categorie socială, iar pretențiile și așteptările membrilor familiei extinse se înmulțesc. Acum e vremea să facă un copil, doi, trei că doar părinții abia așteaptă să devină bunici, să capete și ei un rost pe lume, iar ceilalți membrii ai comunității nici nu concep că lucrurile ar sta altfel. Așa încât, mai devreme sau mai târziu, copleșiți de credințele inconștiente personale și familiale, dar și de presiunile  celor din jur, cei doi iau decizia procreării. Relația încă nu s-a întors din vacanță, că nu pare a avea cineva nevoie de Ea. Apare si copilul. Moment de maximă intensitate și delicatețe. Universul celor doi proaspăt părinți se schimbă, dinamica dintre ei se modifică iar noul suflet venit are nevoie de toată atenția și dedicarea. Fata -soție, acum devenită mamă, este pe alocuri copleșită de responsabilitatea și energia cerute de copil, iar băiatul-soț face și el tot posibilul să corespundă. Relația dintre ei, dacă  mai avea ceva speranțe să se întoarcă acasă, acum sigur a emigrat într-un loc mai cald. Timpul trece, iar locul rămas vacant de relația de cuplu este încet dar sigur, umplut de relația mamă- copil ( băiat, căci despre ea vorbim). Copilul se așează  pe o poziție care nu-i aparține, încearcă inconștient să ia locul tatălui. Atâta timp cât mama permite acest lucru, copilul- băiat va rămâne captiv într-un rol care nu este al lui. În concluzie, eu nu cred că mama își castrează băiatul, ci doar, într-un mod inconștient, întârzie, uneori chiar împiedică definitiv, transformarea băiatului-copil în bărbat-adult.

Căsnicia conține trei membri: el, ea și relația. Relația de cuplu este un organism viu care are nevoie de atenție și energie permanent. Atâta timp cât avem grijă de Ea, situații ca cele imaginate mai sus sunt mai greu de presupus.

Despre moarte, nu mai simt să scriu astăzi… voi reveni într-un articol viitor.

„Singura dată când o femeie reușește să schimbe bărbatul este atunci când e un bebeluș.”   Natalie Wood

Indra

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Sfaturi de viata de la Bernard Shaw
  • 10 obiceiuri care te impiedica sa fii fericit
  • Crede in Dumnezeu, dar priponeste-ti camila!