Cum mi-am gasit sufletul pereche la sala (2)

Publicat în categoria Omul Nou

518 vizualizari

Mens sana in corpore sano

V-ati trezit vreodata dimineata si ati simtit cum se contracta fiecare muschiulet din corp atunci cand ati vrut sa va dati jos din pat? Ati avut vreodata constiinta acuta ca fiecare parte a corpului va apartine intr-un mod absolut si dureros? Ca fiecare durere individuala se adauga armonios celorlalte intr-o simfonie perfecta a durerii…Ca va sunt umflate inclusiv venele de la gat, ce sa mai zic de maini si de picioare…Daca nu, ferice de voi!…Inseamna ca nu ati fost niciodata la sala!

A! credeati ca vorbesc despre vreo experienta extatica? Nici de cum, ci despre chimia si mecanica punerii in miscare a unui corp lenes care n-a mai vazut pantaloni de sport de la ultimul week-end in care ati facut maraton… de seriale si nu ati iesit din casa pentru doua zile incheiate.

Dupa cum am marturisit deja, mi-am facut abonament la sala, si nu orice fel de sala, ci una de fite.

Partea buna in a plati un abonament aproape absurd de scump la un club de sport (pe care practic il platesti o data pentru tot anul si apoi indesi amintirea pretului undeva intr-un colt uitat de minte…little dirty secret…la care sa nu te mai intorci niciodata!) este ca mai din entuziasm sportiv, mai de ciuda ca ai platit deja prea mult si nu vrei sa irosesti niciun banut in plus, chiar esti motivat sa te duci.

Partea proasta a acestei afaceri este ca pretul piperat nu include si o garantie a mentinerii in forma fara efort si fara febra musculara…nu…astea vin la pachet, la fel ca la salile alea ieftine, gen Ryanair, unde trebuie sa bagi o moneda sa curga si apa la dus (mai nasol daca ramai fara monede si cu sapunul pe tine…sau…si mai nasol daca nu te mai tine muschiuletul, dupa o sedinta intensiva de sport, sa mai nimeresti moneda la locul potrivit). Dar cine sunt eu sa judec…sport sa fie ca apa la robinet mai avem si pe-acasa!

Dar sa ne intoarcem la oile noastre, ieri am fost la un curs numit misterios TBC (abreviere care in lumea mea are un singur sens , si anume, to be confirmed). Ca nu poate sa fie de bine m-am prins eu de la inceput (ca daca ar fi, de ce ar ascunde numele adevarat?). To be confirmed …ce? Ca inca mai traiesti la sfarsitul antrenamentului? Plus ca antrenoarea – Sylvie – si numai dupa nume promitea sa fie o cotoroanta rigida si fara suflet! Si in ciuda semnelor (ca stiti si voi ca primim semne tot timpul, atata ca rar le dam ascultare) m-am dus la TBC cu Sylvie…

Mamica mea Doamne ce-am mai patimit timp de 55 de minute cu Sylvie! Ca daca m-as apuca sa insir aici toate chinurile prin care ne-a trecut tot numarand de la 10 descrescator …si insistand pe 3 si de cate 3 ori inainte sa ajunga la amaratul ala de doi, care doi era langa unu – numarul izbavirii…voi credeati ca 3 e numarul sacru, nu? Ba deloc! Unu, unu e numarul izbavirii cand ni se permitea pentru o fractiune de secunda sa ne destindem muschii si sa mai tragem cate o gura de aer vinovata si timida in piept…in rest, baga Dano la fandari, abdomene si ridicari de picioare in toate unghiurile si la toate vitezele…sa mai crezi ca ai avut noroc pe lume…sa-ti permiti sa platesti abonament la sala de fite. Sylvie era total dedicata…sa nu lase pe nimeni in viata la sfarsitul antrenamentului!

Ca am scapat cu viata si am reusit sa ma tarasc pana la jacuzzi (sala de fite, de!), o dovedeste faptul ca inca mai sunt capabila sa scriu astazi despre toate cate am patimit la ora de TBC. Si totusi, iarasi m-am luat cu vorba si nu am reusit sa va explic cum e cu sufletul pereche…dar promit ca in episodul urmator (daca nu intervine ceva mai acut intre timp!)

d.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Pe barbat il cunosti cu adevarat doar in pat!
  • Cum să aplauzi cu o singură mână
  • Despre HARA porcului