Cum mi-am gasit sufletul pereche la sala

Publicat în categoria Omul Nou

406 vizualizari

Poveste cu final necunoscut

Mi-am facut abonament la sala si asta a fost chiar un eveniment pentru mine caci n-am fost niciodata genul de persoana care sa mearga la cursuri de aerobica. Chiar deloc! Imi amintesc in liceu, uram ora de sport. Si asta, mai ales, pentru ca faceam aerobica in 90% din timp. Nu spun ca asta ar fi fost rau in sine…atata doar…ca dintr-o lipsa de coordonare cu dublul din fata teribila, nu-mi aduc aminte sa fii fost vreo data cand profesoara sa fi spus sa ridicam mana dreapta si eu sa nu o fi ridicat-o pe cea stanga…

Va veti spune ca poate asa sunt eu…mai mototoala…si e ceva care am auzit in familia mea de milioane de ori. Pentru un motiv pe care mi l-am explicat numai tarziu in viata, parintii mei decisesera ca de vreme ce au doi copii, e de-a dreptul firesc (pentru o familie modesta care stie ca nu poate sa le aiba pe toate) ca unul dintre copii sa fie bun la sport si indemanatic si celalalt sa fie mototol si neindemanatic. Ar fi fost sa ceara prea mult de la Dumnezeu ca ambii copii sa le aiba pe toate!

Dupa cum v-ati dat si singuri seama – eu am picat sa joc rolul fiicei neindemanatice. Si eram atat de buna in rolul meu incat nici atata lucru nu imi venea natural –sa apuc cu mana drepta lucrurile care mi se intindeau.

Am trait o mare parte din viata mea intr-un paradox cel putin ciudat in ceea ce priveste activitatile sportive. Pe de o parte am stiut dintotdeauna ca cine stie ce aptitudini nu am si ca n-are rost sa-mi bat capul cu asta…unele lucruri chiar nu sunt sa se intample, si pana la urma, am alte talente, multumesc lui Dumnezeu…iar pe de alta parte am fost mereu atrasa de sport. Si culmea culmilor, nu numai ca eram atrasa dar chiar mai si excelam pe ici pe colo…Eu, cu credinta bine infipta in inima ca nu sunt buna de nimic, nu am dat niciodata crezare acestor dovezi reale de talent sportiv…As fi vrut eu sa fie asa…dar nu eram eu, si poate pe altii ii pacaleam eu cum necum, dar eu stiam adevarul adevarat despre mine (mi-l spusesera –evident- mama si tata de un milion de ori).

Si asta e numai un exemplu din miile de credinte pe care le purtam cu noi, pe care le facem atat de ale noastre incat nici macar realitatea insesi nu mai este in stare sa le desteleneasca, oricat de tare s-ar stradui.

Dar asta nu era scopul articolului de astazi si cu siguranta nu se potriveste cu titlul…si, nuuu, sufletul pereche nu eram eu…asta ar fi un pic prea singuratic pentru gusturile mele…desi, nu ma intelegeti gresit, dragostea de sine este inceputul si sfarsitul unei relatii autentice,restul e povestea.

Dar am divagat iarasi, mi-am facut abonament la sala – si nu la orice sala – ba la cea mai scumpa din oferta, o sala (mai mult club) pe langa care m-am tot invartit vreo doi ani pana sa ma hotarasc sa fac pasul…si cand l-am facut, stai sa vezi, m-am dezumflat total si n-am mai simtit bucuria aceea pe care ma asteptam sa o simt. Asa ca m-am hotarat sa scriu despre experienta mea de nou abonat la un club de fite.

Dar care este legatura cu gasitul sufletului pereche? Am sa va povestesc asta intr-un articol viitor caci acum ma grabesc sa plec la sala (nu glumesc!).

d.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Cum să aplauzi cu o singură mână
  • Despre HARA porcului
  • Iisus se barbierește