Cum să aplauzi cu o singură mână

Publicat în categoria Omul Nou

1.770 vizualizari

Motto: „Am făcut totul praf în piesa asta, în afară de genunchii coristelor, unde mi-a luat-o Dumnezeu înainte”

 

Ai pornit într-o călătorie. Ai atins, ai gustat, ai văzut și ai auzit. Ai iubit, ai pierdut și ai pierdut din nou. Ai învățat. Ai crescut. Ai ajuns la destinație….nevătămat.

Iar acum, la sfarșitul călătoriei esti aproape acasă. mai ai de făcut doar un pas – cel mai mare și cel mai mic dintre toți. este cel mai mare pentru că te duce cel mai departe. Este cel mai mic pentru că ești deja acolo. o singură ușă mai trebuie deschisă si în ea e cheia pentru ce se află dincolo. Ai această cheie, dar nu o poți vedea. Nu e un lucru, nu e o cale. E un Miracol… este chakra coroanei.

Miracolele sunt firești. Când nu se produc, ceva in Calea Ta nu este în regulă. Miracolele sunt deopotrivă inceputuri și sfârșituri, modificând astfel linia temporală. Ele desfac trecutul în prezent și eliberează viitorul. Cine generează oare acest câmp al miracolelor?

Ca intrument al conștiinței, creierul nostru este virtual nelimitat. În corp, există o sută de milioane de terminații nervoase receptoare, iar in sistemul nervos zece trilioane de sinapse, facând astfel mintea de o sută de mii de ori mai sensibilă la mediul interior decât la cel exterior. Acesta este modul în care primim și asimilăm cea mai mare parte a cunoașterii din Interior. Acest adevăr esoteric, cunoscut de vechii inițiați, din nefericire l-a ocolit pe regele Carol al doilea în 1685.

Suferind un atac de cord în timp se se bărbierea, regele a avut „norocul” de a primi cele mai alese sfaturi medicale ale momentului. A fost înconjurat de paisprezece medici care i-au luat sânge, l-au făcut să vomite violent și i-au dat un laxativ puternic. Pe urmă, doi „inițiați esoterici” (vrăjitori) l-au ras în cap, i-au dat să manânce pietricele (calculi biliari extrași din vezica unei capre) și să bea patruzeci de picături de esența dintr-un craniu uman. După două zile, regele a murit.

OK, fiecare cu Karma lui…Cine știe, dacă regele ghinionist ar fi cunoscut zicala „Dumnezeu vindecă, iar medicii încasează onorariul”, poate că, Domnia sa, ar fi renunțat măcar la laxativ…

În Interiorul Tău ai acces la o dimensiune care nu poate fi localizată în timp și spațiu. Dacă ești de acord cu fapul că fiecare chakră reprezintă o dimensiune cu o vibrație mai fină și mai rapidă, ajungi, ipotetic la planul chakrei coroanei , unde există un câmp vibrațional cu viteză infinită si fără lungime de undă, care-ți permite să fii pretutindeni în același timp. Astfel, stările superioare ale conștiinței sunt descrise drept omniprezente. Reducând lumea la un sistem de tipare care ne ocupă o dimensiune fizică, avem o capacitate infinită de stocare a simbolurilor sale. Cu alte cuvinte, purtăm întreaga lume în corp.

La fel a reușit să-și urce în cap întreaga lume și Robert Lister, considerat „cel mai priceput chirurg din Europa”. Acesta a atins un record personal de viteză de douăzeci și opt de secunde pentru amputarea unui picior, deși, în timp de îl stabilea a tăiat, din greșeală, douaă degete ale asistentului și testiculul stâng al bolnavului. Cu siguranță, chakra coroanei nu l-a ocolit pe reputatul chirurg în timpul operatiei…

„Cu cât avem mai multă claritate în interior, cu atât devenim mai capabili să zărim proprietațile subtile din jur” spuneau în antichitate învățații.

Uite, poți face o incercare, ținând cont de ideea șoptită mai sus. Recită mental o mantră și concentrează-ți mintea pe vibrația acesteia în interiorul tău. În acest fel, îti armonizezi vibrațiile. Similar, poți să iți urmărești stările emoționale și să te detașezi de ele, să vizualizezi diferite culori care-ți trec prin chakre sau te poți întreba cine e „acela” care meditează in acest fel.

În aceeași notă, o practică obișnuită în budismul Zen este concentrarea pe o afirmație paradoxală numită Koan, care separă mintea de intelect, datorită lipsei sale de logică. Doua koan-uri obișnuite sunt:„Cum aplauzi cu o singură palmă?” sau „Cum arătai înainte să te naști?” Ideea este nu să găsești un răspuns, ci să îi permiți întrebării să spargă barierele modului logic de a gândi , permițând percepția a ceva superior. Această percepție a „ceva superior” dezvoltată  prin diverse tehnici de meditație te conectează la un câmp invizibil cu vibrație superioară.

Biologul Rupert Shaldrake a inventat un termen care descrie, cel puțin parțial, acest fenomen, pe care îl numește „câmp morfogenetic” („morphe” inseamnă forma și „genesis” inseamnă venire in ființă). Teoria câmpurilor morfogenetice postulează faptul că universul nu funcționează atât pe baza unor legi imuabile. cât pe baza unor „obișnuințe” – tipare create pe repetiția unor fenomene, de-a lungul timpului. Repetiția acestor obiceiuri creează un câmp într-o dimensiune superioară, ceea ce creste probabilitatea ca evenimentele să se conformeze acestui tipar. De exemplu, câmpul morfogenetic pentru iepuri este creat de uriașul număr de iepuri care trăiesc acum și care au trăit în trecut. Orice se naște și seamănă cât de cât cu un iepure se va supune probabilității de „iepurime” creată de acest câmp.

Apropos de „iepurime”…Fred și Clyde, doi prieteni foarte buni, avuseseră multe conversații despre viața de apoi de-a lungul timpului. Conveniseră că acela care va muri primul va încerca să-l contacteze pe cel rămas în viață pentru a-i spune cum este in Rai. Fred a fost primul care a trecut în viața de dincolo. S-a scurs un an. Într-o zi a sunat telefonul, iar când Clyde a ridicat receptorul, l-a auzit pe Fred.

„Esti chiar tu, Fred?” a întrebat el.

„Normal, Clyde, sunt chiar eu.”

„Ce mă bucur că te aud! Credeam ca-i uitat. Ia spune-mi, cum e acolo?

„E bine, nici n-o să-ți vină să crezi, Clyde. Totul e absolut minunat. Avem legumele cele mai bune, care cresc pe niște câmpuri îmbelșugate cum n-ai văzut niciodată. Dormim dimineața până târziu, apoi luăm un mic dejun fabulos, după care facem dragoste tot restul dimineții. După un prânz consistent, ieșim pe câmp unde facem dragoste din nou. Apoi se face vremea cinei, după care facem dragoste până la culcare.”

„O, doamne”, a spus Clyde. „Pare excepțional în rai!”

”Rai?” a zis Fred. „Sunt iepure în Arizona.”

Părăsind în viteză, precum un iepure, câmpurile verzi și cele morfogeneticeajungem în câmpul genetic uman unde, unde laureatul premiului Nobel, Gerald Edelman, a descoperit și arătat apoi cum modurile noastre obișnuite în care simțim, gândim și acționăm sunt susținute la nivel neurologic de conexiuni care sunt cu atât mai puternice cu cât repetițiile sunt mai dese. iată cum, tiparele repetitive din univers la nivel macro se oglindesc prin repetițiile din conexiunile noastre neuronale, la nivel micro.

Astfel, ajungem la ATAȘAMENT, „demonul” principal al chakrei coroană. Ce este aceasta de fapt?…O reacție mentală trecătoare, intensificată prin repetiție. Atașamentul pentru „Eu” este primordial. El se bazează pe iluzia că undeva înăuntrul corpului sau al minții există o entitate permanentă , un subiect separat al experiențelor. Practic, fiind prizonierul Iluziei, tot ceea ce faci se învârte în jurul acestui atașament, așa cum floarea se strânge în jurul unui ghem , facându-l tot mai mare.

În acest univers bizar și misterios multe elemente apar simultan, creând iluzia Eului, în același fel în care elementele unui puzzle puse, la un moment dat, în perfectă armonie creează imaginea unui copac sau a unei flori. Dar copacul sau floarea sunt doar imagini, rezultatul relațiilor dintre piesele  de puzzle. A acorda realitate Eului este ca și cum ai acorda realitate imaginii construite a copacului, așteptând ca acesta să facă flori pe care tu să le culegi.

Atașamentul pentru Eu vizează aceste fructe care nu vor apărea niciodată, iar rezultatul atașamentelor este inevitabil suferință.

Preluând inconștient scenarii arhetipale repetitive din câmpurile morfogenetice, creând si recreând aceleași povești în fiecare viață, Eul tău (și-al meu, of course!), Creator, regizor și actor în același timp, asistă vrăjit, încântat la propriul spectacol al vieții, încercând să se aplaude cu o singură palmă…

…O „fericită” și sublimă ignoranță…

„La ce folosește un Maestru?” a întrebat cineva.

„Ca să te învețe ceea ce ai știut dintotdeauna” a răspuns un discipol. „Ca să-ți arate ceea ce ai primit dintotdeauna.”

Văzând perplexitatea de pe fața vizitatorului, el a adăugat:

„Un pictor m-a învățat prin picturile sale, cum să privesc un apus de soare. Maestrul m-a învățat prin învățăturile sale cum să văd realitatea în fiecare moment.”

 

 

Atar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Despre HARA porcului
  • Iisus se barbierește
  • Umbra, Mon Amour!...(1)