Duhul năzdrăvan și Emoția săltăreață

Publicat în categoria Omul Nou

3.978 vizualizari

Motto: ,,Viața se împarte în două categorii: eroare și oroare.” (Woody Allen)

Era odată o insulă unde trăiau toate sentimentele umane: Buna Dispoziție, Tristețea, Înțelepciunea, Iubirea și altele.
Într-o zi sentimentele au aflat că insula se va scufunda în curând, așa că și-au pregătit navele și au plecat. Doar Iubirea a rămas până în ultimul moment. Când insula a început să se scufunde, Iubirea a hotărât să ceară ajutor.
Bogăția a trecut pe lângă Iubire într-o barcă luxoasă și Iubirea i-a zis:
-Bogăție, mă poți lua cu tine?
-Nu te pot lua, căci am mult aur și argint în barca mea și nu mai am loc pentru tine.
Atunci Iubirea i-a cerut ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe acolo:
-Orgoliu, te rog, mă poți lua cu tine?
-Nu te pot ajuta, Iubire, aici e totul perfect… mi-ai putea întina nava.
Iubirea a rugat mai apoi Tristețea, care trecea pe lângă ea:
-Tristețe, te rog, lasă-mă să vin cu tine!
-Oh, Iubire, sunt atât de tristă încât simt nevoia să stau singură…
Chiar și Buna Dispoziție a trecut pe lângă Iubire, dar era atât de mulțumită încât nu a auzit că o striga.
Dintr-o dată o voce a strigat:
-Vino, Iubire, Te iau cu Mine!
Era bătrânul Eremit, cel care vorbise. Iubirea s-a simțit atât de recunoscătoare și plină de BUCURIE încât a uitat să îl întrebe pe bătrân cum îl cheamă. Când au ajuns pe țărm, Eremitul a plecat.
Iubirea și-a dat seama cât de mult îi datora și a întrebat Cunoașterea:
-Cunoaștere, îmi poți spune cine m-a ajutat?
-Era Timpul…
-Timpul? s-a întrebat Iubirea, dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?
Cunoașterea, plină de înțelepciune, i-a răspuns:
-Pentru că numai Timpul e capabil să înțeleagă cât de importantă e Iubirea…

Citește și ,,Cutia cu aur din Interiorul Tău – Respirația Ta Magică (2)”

Îți propun un ușor exercițiu de imaginație pe care să-l facem împreună. Hai să ne imaginăm că fiecare dintre noi posedă o lampă de alamă ( ca a lui Aladin), care ține prizonier în ea un Duh. Este vorba despre un Duh plin de efervescență, care caută un drum spre ieșire. Dar pentru ca lampa să-i dea drumul, e nevoie ca cineva să o frece. Or, nimeni nu freacă lampa noastră (fir-ar să fie de treabă!) și, în timp se înnegrește. Astfel, ajungem să nu mai știm nici măcar ce se află înăuntru, căci nu mai vedem în Interior. Ce se va întâmpla? Riscăm să avem o viață agitată, deoarece ,,Duhul” nostru va vrea să se facă auzit. Într-adevăr, Miracol sau nu, el are Puterea de a atrage evenimentele și persoanele care vor voi să se frece de noi, de lampa noastră, ca să-l elibereze, cu riscul de a o sparge sau de a-i distruge conținutul.
În Realitatea noastră cea de toate zilele, totul se petrece ca și cum am avea un prețios Duh năzdrăvan în Interiorul nostru. El vrea să se manifeste și să ia parte la viață. Iar noi ne agităm în acele clipe adesea cu frenezie, căutând MAGIE peste tot în afara noastră (cei mămoși la părinți, cei iubăreți pe la soacre(vai!), cei slabi cu duhu’ într-o sticlă cu pălincă… În consecință, Viața ne dă câte o lovitură pentru a ne aminti că în noi se află comoara.
. Atunci trecem prin crize, boli, eșecuri, divorțuri, depresii și beții, of course!…Tot atâtea ocazii pentru a se produce o fisură ce va lăsa să se scurgă Puterea noastră captivă și năzdrăvană. Tot atâtea invitații de a urma firul fricțiunilor ce ne amintesc de Duhul nostru uitat…
…Acum, hai să luăm cele două lămpi și..le frecăm una de alta (în deplină Conștiență și fără un strop de pălincă la purtător, please!…). Va rezulta ENERGIE, aceasta se va transforma în căldură și, evident va apărea o scânteie de Magie, Nebunie, numește-o cum vrei. La Ființele Umane, fricțiunile produc o Energie traductibilă în EMOȚII. În plan psihic, resimțim încărcăturile energetice prin intermediul intensității climatului emoțional. O expresie spontană a naturii umane.
Când vorbim despre emoții, vorbim de fapt despre oceanul pe care plutește umanitatea, de regulă fără cârmă și fără direcție, izbită dintr-o parte în alta. Dacă nu sunt recunoscute, Apele noastre Interioare fac să se ridice valuri uriașe în care riscăm să ne înecăm. Și asta, deoarece EMOȚIA săltăreață se sparge în noi ca un talaz care ne duce în derivă, ne ia pe sus sau ne scufundă.
…Cu Voia Ta, am putea să-i dăm un nume Duhului: SINELE AUTENTIC.
…E partea VIE din noi, cea care există în mod natural și simplu, fără să se aștepte la vreo consecință a existenței sale…
Oare de câte ori în viața noastră, printr-o Magie neînțeleasă adeseori, Duhul năzdrăvan și-a dat mâna cu Emoția săltăreață într-un dans nebunesc…în timpul căruia am exclamat: ,,mă înec în tristețe” sau ,,inot într-o mare de fericire”?!…

Un om necăjit și trist a venit la bătrânul Eremit și l-a întrebat:
– ,,De ce toată lumea de aici este atât de fericită, cu excepția mea?”
– ,,Pentru că ei au învățat să vadă Frumusețea și Bunătatea pretutindeni, prin Duhul lor”, i-a răspuns Maestrul.
– Dar eu de ce nu văd frumusețea și bunătatea pretutindeni?”
– ,,Pentru că nu poți vedea în afară ceea ce nu vezi înlăuntrul Tău.”

atar

Un răspuns la “Duhul năzdrăvan și Emoția săltăreață

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Cum să aplauzi cu o singură mână
  • Despre HARA porcului
  • Iisus se barbierește