Ia-o mai încet!…

Publicat în categoria Omul Nou

5.109 vizualizari

Motto: ,,Sunt un vitezoman, dar nu sunt rapid. Dacă ies să alerg, mă depășesc și femeile cu cărucioare pentru copii.” (Mick McCarthy)

 

În viață, tot ce se întâmplă face parte dintr-un întreg . Energia de care avem nevoie pentru a ne dezvolta Atenția și care la început pare extenunantă se întoarce la noi ca radianță și pătrunde în toate nivelurile vieții. Nimic nu se pierde; tot ce facem ne aduce mai multă vitalitate, mai multă libertate. Cei mai mulți dintre oameni generează vitalitatea prin acțiune , rareori prin ființare – a fi în stare de Prezență. Chemarea populară la vitalitate este o mentalitate de tipul ,,caută să obții”, care creează Energie prin continua provocare adresată nouă înșine și lumii: trebuie să existe întotdeauna un lucru căruia să ne opunem și pe care să vrem să-l schimbăm.

Întreaga viață ni s-a transformat într-un exercițiu de viteză. Înghesuim cât mai multe într-o oră, de parcă am participa mereu la un maraton de olimpiadă unde noi suntem de fapt singurul concurent. Un cronometru uman, obsedat să economisească orice fragment de timp, un minut aici, o secundă acolo. Un medic american, Larry Dossey a creat în 1982 sintagma ,,boala timpului” pentru a descrie credința obsesivă că ,,timpul zboară, că nu e destul și că trebuie să pedalezi mereu mai repede ca să nu rămâi în urmă”. În zilele noastre, mai toți au ,,boala timpului” . Aparținem aceluiași cult al vitezei. Necazul este că pasiunea noastră pentru viteză, obsesia noastră de a face mereu mai mult în tot mai puțin timp au mers prea departe; s-au transformat într-o dependență, într-o formă de idolatrie.

Chiar și acum când viteza începe să producă ,,disfuncționalități”, invocăm evanghelia lui ,,mai repede”. Ai rămas în urmă la birou? Fă rost de o conexiune la internet mai rapidă! Nu ai timp să citești romanul care l-ai primit la Crăciun? Învață să citești mai rapid! Dieta nu dă rezultate? Încearcă o liposucție! Și totuși unele lucruri nu pot, nu ar trebui accelerate. Cer timp, au nevoie să se petreacă pe îndelete. Ai de plătit atunci când grăbești lucruri care nu ar trebui grăbite, când ar trebui să o lași mai încet, sau chiar să-ți spui, pur și simplu: ,,Oprește-te! Ia-o mai încet!”

În ceea ce Te privește, cea mai mare Energie și sentimentul cel mai deplin al ființării apar atunci când te relaxezi pur și simplu în neclintire profundă(crede-mă, vorbesc aici din propria experiență). Este ca și cum s-ar deschide o poartă în conștiința Ta și prin Tine circulă un curent, un fel de nectar al păcii și împlinirii. Viața pare inundată de blândețe. Timpul stă pe loc și fiecare respirație e o sărbătoare, un extaz delicat. Corpul se relaxează și mintea este liniștită. Distincția dintre interior și exterior, dintre a respira și a fi respirat se reduce. E o senzație cu mult mai bogată decât cele pe care le-am cunoscut și experimentat pe vremea când exploram ocazional substanțe psihedelice și plante sacre. Dacă sunt obosit sau mă frământă o problemă, în scurt timp mă simt complet refăcut. Deși problema a rămas prezentă, hotărârea de a o înfrunta este iarăși sigură și puternică. Iar dacă în acele momente sunt cu alte persoane, ele simt la rândul lor acest efect și senzația de revigorare.

S-ar putea ca în această Călătorie Inițiatică, dacă o vei lua pe cărare de unul/una singur(ă), să apară surprize: încărunțește părul, un căscat, un scărpinat, o vedere mai slabă…Uite, poate această poveste te ajută puțin:

Într-o zi , în timp ce tundea barba regelui, bărbierul spuse:

-”Barba Măriei Tale a început să încărunțească.”

Supărat, regele porunci ca bărbierul să fie aruncat în închisoare. Apoi se întoarse către sfetnici:

-”Vedeți vreun fir de păr alb în barba mea?”

-”Aproape deloc”, răspunseră aceștia.

-”Cum adică ,,aproape deloc”? țipă regele. ”Luați-i pe toți și aruncați-i imediat în închisoare!”.

Apoi regele se întoarse către un slujitor din sală și îi adresă aceeași întrebare.

-”Barba dumneavoastră e minunată”, îi răspunse slujitorul. E perfect neagră!”

-”Ești un mincinos! strigă regele furios. Luați-l și aruncați-l în închisoare!”.

Apoi regele se întoarse către Eremit(Înțelept):

-”Tu ce părere ai Eremitule? Ce culoare are barba mea?”

-”Îmi pare rău, dar eu am o problemă cu ochii și nu disting bine culorile…”.

Dar și acest nectar, consumat din abundență, poate duce la alt tip de dependență: spiritualul sau spirituala care trăiește ,,numai în iubire și lumină”, ce trăiește doar în vibrații ,,înalte”, deconectat(ă) irefutabil de la cele lumești…(despre această boală, vom povesti în curând, deoarece e foarte actuală). Stilul modern de viață, conectat full-option la viteză maximă(,high speed”) ne dă libertatea de a explora conștiința, dar el ne-a diminuat totodată tendința de a ne locui corpul. Astfel că, în mod paradoxal, deși ne-am creat condițiile de a accesa tot mai multă Energie, corpul nostru rămâne în urmă (ce ironie!), fiind nevoit să pedaleze tot mai tare pentru a sorbi și mai mult din nectarul Energiei ce zace pretutindeni și nicăieri în același timp…

CITEȘTE și ”Mâncătorul de păcate”

atar

P.S. Soția Eremitului se trezi în toiul nopții: ,,Bărbate, dă-mi, te rog, lumânarea pe care ai lăsat-o în dreapta ta la culcare!” Frecându-se somnoros la ochi, Eremitul răspunse: ,,Și de unde să știu eu, prin întuneric, unde este dreapta mea?”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Cum să aplauzi cu o singură mână
  • Despre HARA porcului
  • Iisus se barbierește