Mâncătoarea de păcate (2)

Publicat în categoria Dezvoltare Personală

371 vizualizari

Motto: ,,Bărbatul nu se naște liber, e legat de mamă printr-un cordon și nu e în stare să aibă grijă de el cel puțin șapte ani (iar în unele cazuri șaptezeci). (Katharine Whitehorn)

 

După ce în prima parte a poveștii scrise ți-au fost extrase toxinele spirituale din corp  cu packet-uri aromate de către un mâncător de păcate haitian, repede ai fost transferat(ă) în Amazonia unde, pentru restabilirea echilibrului ai fost alintat(ă) cu chacapas (legături de frunze întrebuințate ca zuruitoare). N-a fost de ajuns. Printr-o telegramă trimisă de Ăl de Sus, Cei de Jos s-au făcut luntre și punte până în Țara Galilor unde, Marele Șef Mâncător de păcate te-a luat în custodie pentru a-ți administra cu duioșie o mamă de bătaie cu urzici pentru a-ți restaura, în sfârșit!, viața și vitalitatea…

…Revenind la caprele noastre, căci țapii, precum ai constatat în articolul precedent, au fost alungați toți în pădure pentru a da mâna cu dracu, (Dumnezeu să le ierte păcatele!), am ales azi să te dau pe mâna preacinstitei și cuvioasei Mâncătoare de păcate, care prin haru-i plin de ierburi, zicături și cimilituri te va înzdrăveni de n-o s-o uiți de-a pururi, în veci vecilor…Amin!

Mi-au trebuit eoni de ani și încă câțiva în această viață ca să-nțeleg lecțiile pentru care mi-am ales părinții. Nu mi-am cunoscut niciodată , în carne și oase, tatăl meu biologic. Asta nu m-a împiedicat însă să-l caut mulți ani la propriu , și mult mai mulți ani, inconștient. Deși am avut un tată (vitreg, ca să folosesc expresia inoculată mie de credințele milenare), abia anul trecut, în vară, într-o tabără de constelații familiale (o formă de terapie alternativă pentru necunoscători), am reușit să-l ,,VĂD”. Mai explicit, am reușit să-l ,,văd” cu ochiul inimii. Să-l înțeleg, să-l accept cu Inima și să-i fiu recunoscător că a avut grijă de mine așa cum a putut și știut el. Eram încredințat, potrivit softului introdus în copilărie, că singura și adevărata iubire de tată este cea a celui care a ,,comis-o” sexual. Și că, potrivit aceluiași soft, eram dator eu să-mi găsesc tatăl adevărat, pentru a-i cerși îmbrățișarea, și poate, după niscaiva negocieri, iubirea…

Păi, n-a fost să fie. Am acceptat să nu mai judec nici un părinte, căci, prin ei, am primit VIAȚA, acest neprețuit dar. Un DAR pentru care stau la coadă miliarde de suflete pentru a-l trăi în carne și oase ca ființe umane…În terapie am înțeles și TRĂIT ruperea energetică de o poveste toxică, citește te rog credință sau soft. Prin această profundă experiență am realizat faptul că fiecare persoană reprezintă dezvoltarea conștiinței în diferite condiții și, prin urmare, are diferite nivele de aparență. E ca și cum fiecare ființă este prizoniera unui anumit nivel și nu poate trece în altul fără consimțământul, decizia și acordul voinței.  De fapt, o ALEGERE CONȘTIENTĂ, PERSONALĂ. Această înocență intimă există deoarece, comparabil, omul este asemeni componentei hardware, iar acțiunile și consecințele lor sunt asemeni componentei software. Hardul nu e afectat de softurile pe care le urmează fără a fi conștient de semnificațiile sau consecințele respectivei acțiuni. În mod tradițional, programele și softurile inconștiente sunt numite ,,karma”, iar dacă nu avem voința de a le conștientiza, accepta și integra, avem toate șansele să jucăm rolul prostănacului magna cum laude!…

…Un bărbat cam prostănac bănuiește că-l înșală nevasta. Într-o zi, o sună acasă, iar ea răspunde gâfâind. El se face că nu se prinde și vine acasă fără s-o anunțe. Când ajunge acasă, se furișează pe scări spre dormitor și deschide brusc ușa, surprinzându-și nevasta în mijlocul unei partide de sex cu vecinul.

Prostănacul face o criză, țipă, urlă și plânge. În final, scoate pistolul, și-l pune la tâmplă și spune:

-”Nu mai suport, o să mă sinucid.”

Soția și vecinul râd.

La care prostănacul spune:

-”Nu râde, voi urmați!”.

 

Așa, unde rămăsesem? A, da, cum spuneam, părinții pe care îi alegem au de îmbunătățit și de acceptat aceleași aspecte pe care le-am ales noi înșine înainte de a ne naște. De aceea le asemănăm atât de mult. Rolul lor este de a ne ajuta să vedem acele părți din noi pe care avem nevoie să le acceptăm. Când refuzăm să ne vedem prin ei, întârziem astfel evoluția Sufletului nostru. Este ca un corp de copil: dacă nu este hrănit, nu se va dezvoltă normal. Și Sufletul are nevoie de hrană, adică de dragoste, pentru a crește și a evolua.

În cazul nostru, e important să înțelegem și să acceptăm că tot ceea ce ni se întâmplă în familie face parte din planul nostru de viață. Și că, devenind mai blânzi și înțelegători cu noi, ne deschidem și Realitatea, care este în fapt Energie în mișcare, devine în acest fel mai prietenoasă. O Realitate în care își va face loc astfel, din ce în ce mai mult , BUCURIA , cu toate surprizele și trăirile – binecuvântări din marele spectacol numit VIAȚĂ.

atar

 

P.S. ,,Soția mea are un ușor defect de vorbire – din când în când, se întrerupe ca să respire.” (Jimmy Durante)

Imagine: (vezi P.S.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Cum sa fim fericiti
  • Stima de sine, cel mai recent Bullshit atacat de stiinta
  • Ne plac barbatii curajosi!