Marturia unui om care l-a gasit pe Dumnezeu

Publicat în categoria Omul Nou

694 vizualizari

„Viata mea trece catre veac, si nu a fost zi în care sa nu ma gândesc pentru tine si sa nu ma leapad de chipul facut tie de oameni. Tu nu esti un socotitor al faptelor si un cântaritor de lucruri rele si usoare. Tu nu esti un stapân, facator de porunci si ziditor de piedici. Tu esti un prieten, mai putin decât un prieten si mai mult. Te-am gasit ca pe un copil, între ceruri, aruncând cu stele în Mare si jucând cu mâna oglinda lunii rotunde în odaile noastre albe. Tu nu te-ai posomorât niciodata , ca oamenii rai si chinuiti, si nu ai fagaduit munci si poveri. În prisac, te uitai cu mine la stupi si albine, si, în câmpie, te aplecai pe florile de trifoi. Pacat? Un singur pacat: uciderea omului cu mâna omului razbunator si hot . Toate celelalte sunt viata si stirbire de viata . Zi de zi si ceas de ceas m-am gândit pe tacute si m-am întristat. Nimeni nu a crezut ca suferinta mea venea de unde ninge teiul de zapada si ca era o suferinta de nemarginit. Nu am cutezat, când întârziam si ma lasam codas , taraganitor afara de lume, sa raspund ca, tiptil, cautam pe Dumnezeu. Îmi lipsea acel Dumnezeu care nu era nici în carti, nici în biserici si pe lînga care au trecut oamenii si nu l-au vazut. Pe acela l-am gasit dupa ce s-au stins vara fierbinte si toamna frumoasa peste mine, de cincizeci de ori. Eu crezusem ca nu te voi mai afla niciodata si-mi pusesem uneltele deoparte. Bucuria mea cine ar putea-o povesti acum? Ziua mea are un rost. Înteleg multe lucruri pâna aseara neîntelese. Sunt voios si sprinten, culorile mele au înviat: am câstigat! Am o patrie, am un camin! Si scândurile din casa mea au început sa traiasca. Si încep si scaunele sa umble. Mi-a pierit golul si nu-mi mai e frica de ziua de azi, nici de ziua mâine. Împrejurarile s-au micsorat, ura nimanuia nu ma mai doare; deodata, oamenii s-au pitit ca greierii si au scoborât la masura lor. În tot ce ma îngrijora si ma tinea în loc s-a strecurat nepasarea sfânta, caci am chemat toate ceasurile mele negre si le-am adunat si le-am gonit cu batatoarea de muste: o singura clipa a înghitit o jumatate de veac”

Text: Tudor Arghezi, Poem in Proza

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Despre Suflet, Alcatraz si Triunghiul Bermudelor
  • Femei Frumoase
  • Hotii de sexualitate