Nemurire de doi bani

Publicat în categoria Omul Nou

401 vizualizari

Motto: ,,Nu vreau să trăiesc veșnic în inimile compatrioților mei; vreau să trăiesc veșnic în apartamentul meu” (Woody Allen)

 

Ca și Tine, și eu am încercat, potrivit credințelor inoculate cu bunăVoință de Matrix, să-mi asigur un loc în Rai. Mai apoi, la un recensământ al păcatelor adunate din toată lumea, pe unde am rătăcit mai mult sau mai puțin conștient, am rupt contractul cu Dumnezeul fabricat de mintea Mea și am purces să caut Divinitatea acolo unde altădată era domeniul SF: în Interiorul Meu. Și uite-așa, m-a lovit dorul de nemurire.

Am încercat felurite forme de a o atinge…,,O statuie imensă în mijlocul unui parc e modul perfect de-a atinge nemurirea…” mi-am zis eu atunci. Tot ce trebuia să fac era să sun un sculptor de prin partea locului și să depun câteva milioane în vistieria orașului. O clădire sau un bulevard cu numele meu ar fi rezolvat și el problema. Chiar și o biografie de proporții scrisă neapărat de profesori de la Spiru Haret, cu poze și cu minim patruzeci de pagini de note de final, își făcea treaba. Din păcate, am constatat că nu mai avem atât de multe spații publice disponibile, atâtea bulevarde și atât de mulți profesori de la Spiru Haret doritori să se apuce de treabă, ca să nu mai vorbim de faptul că, după costurile de înmormântare, nu rămâneam cu milioane disponibile pentru monumentul meu public. Apropo de înmormântare…

Traian moare (nici o legătură cu expreședintele Băsescu), iar înmormântarea lui are loc la Cimitirul Bellu. Elena (nici o legătură cu politicianul plai cu boi -playboy – Udrea), soția lui de peste patruzeci de ani, are lacrimi în ochi. La sfârșitul slujbei, când se scoate coșciugul, căruciorul se lovește accidental de ușă. Spre oroarea tuturor, se aude un geamăt slab din coșciug. Îl deschid repede și descoperă că Traian ,,Nemuritorul” e viu. Minunea minunilor – un miracol, dacă există miracole.

Elena și Traian trăiesc împreună încă zece ani, apoi Traian moare. Slujba are loc tot la Bellu. La sfârșitul slujbei, când se scoate coșciugul, Elena strigă: ,,Atenție la ușă!”.

Cu atenția mereu neclintită spre bucățica de veșnicie ce mi-o doream să o dețin la purtător, am ajuns să înțeleg până la urmă adevărul gol-goluț, în toată nuditatea lui: pentru noi, ceilalți, nu rămân decât necrologurile, cuvintele de rămas-bun, înmormântările somptuoase, testamentele și ultimele cuvinte ca mijloc de aducere aminte. În afară de aceste minisemne pe nisip, tot ce putem aștepta să rămână întipărit în mintea și inima celor care ne-au cunoscut – în afară de familie și prietenii cei mai apropiați – e ceva de genul…,,Aaaa, Narcis era un tip care se dădea spiritual”. Iar adevărul incomod este că, după o generație, această remarcă va fi, probabil, redusă la …,,Parcă era odată un tip pe nume Narcis pe aici, nu?”.

Așa că, lăsând nemurirea baltă celor ce o merită!,…m-am apucat de spiritualitate. Semnul că ești pe Calea Ta, o spun din experiența Mea, este descoperirea Vitalității înnăscute. O avem cu toții, și Tu și eu de asemenea. Vitalitatea este o stare obișnuită și divină în același timp, care nu mai e ascunsă. E SIMȚITĂ, TRĂITĂ. Și aceasta alegând pentru început o cale simplă: prin RITUALURI.

Dar, despre ritualuri, mâine.

 

Atar Narcis

Imagine: …ochiul MAGIC, interior…

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Scrisoare catre fiinta interioara
  • Misoginismul porneste de la dependenta de femei
  • Traficanti de sentimente