Aromaterapia – nasul mare impotriva caderii parului

Publicat în categoria Sănătate

554 vizualizari

Nu e voie să vă lipsească niciun fir de păr, poate doar capul de pe umeri. (Jakov Ivandic) 

Nu stiu altii cum sunt (vorba lui Creanga), dar eu, de cand m-am pomenit cu par lung…si asta sa fi fost prin clasa a zecea (cam pe cand pubertatea incepuse sa-mi aduca aminte ca natura ma lasase de parte femeiasca)…adica aproape dintotdeuna mi-a picat parul cu pumnul.

Si nu va mint cand va spun ca ani la rand am visat la intervale mai mult sau mai putin egale ca imi pica tot parul. Atata consolare sa am, ca nu visam ca-mi pica dintii, care, dupa cum se stie din batrani, inseamna moarte sigura si apropiata. Acum, daca era sa visez ca imi pica dintii cu siguranta nu as fi apucat sa visez de atatea ori de cate ori am visat ca ramasesem cheala de-a binelea.

Pana la urama, dupa un numar suficient de ani, m-am consolat cu ideea ca nu voi reusi nicioada sa fac curatenie perfecta in casa caci parul pe care il aspiram pe o parte se insira voios pe partea cealalta curgand garla din izvorul nesecat al podoabei mele capilare lungi si negre ( ca sa se vada bine pe gresie!). Si ca mi-am asumat pana in strafundul sufletului faptul ca las mai mult par decat un caine, il dovedeste faptul ca atunci cand a fost sa imi cumpar un robot-aspirator, am luat singurul model conceput pentru oamenii cu animale de companie.

Si cate tratamente n-am incercat! De la traditionala masca de par cu gaz pana la cele mai sofisticate produse cosmetice (majoritatea de import!). Si toate au functionat pentru un timp (placebo sau ca totusi aveau ceva virtuti curative – n-am sa stiu poate niciodata) insa, as vrea sa subliniez faptul ca acesta nu este un articol despre produsul minune, ultimul si singurul care va va face parul cret si ochii albastri…

Totusi, atunci cand niciun sampon nu mai functioneaza, atunci cand parul meu devine tern si lipsit de pasiune (asta e prea de tot! sa pice cu pumnul, e una! dar lipsit de pasiune? niciodata!) ma intorc la pasiunea mea, uleiurile esentiale care, ca vechi prietene, nu ma lasa niciodata la greu.

Va propun o reteta de sampon cu uleiuri esentiale care sper sa va fie macar la fel de utila pe cat imi este mie.

In 25 cl de sapun lichid de Marsilia (sau orice sampon) adaugati 30 picaturi ulei de Jojoba, 20 picaturi ulei esential de lavanda, 15 picaturi ulei esential de rozmarin, 10 picaturi ulei esential de morcov si 5 picaturi ulei esential de salvie.
Important: nu mariti dozele de uleiuri esentiale fara a creste proportional cantitatea de sapun in care sunt diluate.

Si nu uitati, stresul este unul dintre factorii cei mai frecventi care influenteaza (in rau!) caderea parului. Asa ca, asezati-va intr-un colt linistit, ardeti niste uleiuri esentiale si relaxati-va…inclusiv pielea capului…o MERITATI!

d.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Trei moduri simple in care sa ne bucuram de beneficiile ceaiului de ghimbir
  • Bomboane anticancer inventate la Cluj
  • Marijuana dincolo de halucinație