Misterul din creierul nostru

Publicat în categoria Sănătate

1.074 vizualizari

Situată în aproximativ centrul creierului nostru, și de mărimea unui bob de mazăre, este numită glanda pineală sau epifiză. Aceasta funcționează asemănător cu ochiul uman, modificându-și starea în funcție de lumina recepționată. Aceasta eliberează o substanță, numită melatonină, în mod special noaptea, ea fiind responsabilă pentru, odihnă, dezvolatarea sexuală, ciclul noapte-zi, ceasul biologic, starea de sete sau foame dar și de îmbătrânire. Melatonina fiind unicul antioxidant capabil să pătrundă în toate celulele corpului, fiind mai puternic decât vitaminele C, E și betacarotenul.

În momentul de față știința actuală nu a reușit să îi găsească reale atribuții, deși se pare că acest organ era mult mai vizibil la oameni și animale, urmele acestuia gasindu-se la diverse specii și în prezent.

Încă din vechime, ritualurile spirituale aveau ca scop activarea acestei glanade considerându-se un factor extrem de important în atingerea iluminării spirituale. Un fapt interesant descoperit, este că persoanele care au practicat meditația, au osul de dinaintea glandei pineale, mult mai subțire decât la restul oamenilor.

Filosoful francez Rene Decartes, spunea că această glandă preia toate informațiile după care aceasta le transmite în întreg organismul, mai mult de atât, acesta spunea că glanda pineală, ar fi casa sufletului.

Conform filosofiilor orientale acesta este al treilea ochi, fiind asociat cu chakra coroanei, și ar avea mult mai multe capacități decât cele descoperite științific până în prezent, când încă această glandă este un mister pentru medicina actuală.

Un mod de activare al acestei glande ar fi relaxarea totală, cu răbdare, fiind atent asupra acestui punct și vizualizarea acestuia cât mai intensă. Este situat în centrul frunții, în partea aproximativ centrală a creierului. Această tehnică poate genera starea de căldură, furnicături sau poate diferi de la caz la caz, însă nu ne face nici un rău.

Se presupune că ungerea în frunte în multe ritualuri religioase precum și multe alte imagini și tradiții care arată spre acel loc, ar avea aceași semnificație, deoarece este situat în dreptul acestei glande. Iar abilitatea acesteia are un scop foarte important în revelațiile spirituale.

Ceea ce împiedică această gladă din buna ei funcționalitate este hrana bogată în mercur, organismele modificate genetic, produsele înalt procesate, zahărul și fluorul. Acesta din urmă, se găsește cel mai adesea în cantități mari în pasta de dinți și în apa de la robinet care prin fierbere nu scade concentrația de fluor, ci o crește. Filtrele cu osmoză inversă dau rezultate bune în eliminarea fluorului din apă.

Un foarte mare impact negativ asupra acesteia îl au și emoțiile negative cum ar fi vina, frica și furia. Deci haideți să medităm mai des și să ne detașăm de emoțiile negative care au efect evident asupra întregului nostru organism, și asupra modului nostru de funcționare.

 

 

Sursa Foto: dezvoltarespirituala.ro

Din aceeasi categorie:

  • Secretul indian al longevitatii
  • Trei moduri simple in care sa ne bucuram de beneficiile ceaiului de ghimbir
  • Bomboane anticancer inventate la Cluj