Cum să Îl privești pe Dumnezeu, dacă nu te privești pe Tine?

Publicat în categoria Spiritualitate

885 vizualizari

Întotdeauna îți voi da sfaturi necesare ție și celorlalți. Niciodată nu Mă opresc din a le da. Fiecare amănunt este un concept spiritual, dat vouă. Mă auziți, vedeți, simțiți în fiecare secundă a existenței voastre. Sunt aici cu voi, doar că nu Mă vedeți.

Vă jucați în materia care nu ar putea exista fără Spirit și nu vă înoiți de ea, în timp ce de Spirit, da, doar pentru că nu Îl vedeți. Doar în cadrul morții fizice, observați că mai există un ceva, care nu se vede, dar este esențial. Însă v-ați obișnuit atât de bine cu revelația că nu vă mai spune nimic. Ce nu înțelegeți este ceea ce negați. Aveți toate resursele la îndemână pentru a înțelege.

Cine sunteți? Nu aveți idee cât de des aud întrebarea aceasta. A cărei răspuns îl respirați, cântați, auziți, vedeți, simțiți… .Dar cumva toate acestea nu vă sunt suficient și nu vă judec, chiar aveți dreptate. Nu vă sunt suficient.

Degeaba simți mirosul dacă nu îl savurezi, degeaba auzi melodia, dacă nu o simți și dansezi, degeaba auzi cuvintele, dacă nu le crezi. Degeaba simți atingere dacă ești concentrat pe altceva și actul sexual v-a învățat cel mai frumos lecția aceasta. Degeaba simți gustul, dacă nu îl savurezi.

Cheia este la voi, în voi. Am auzit adesea că trebuie să fie ascunsă în degetele de la picioare sau undeva bine, unde nu este prea ușor de găsit. Ei bine, este tipărită acolo, este tipărită în orice amănunt ce ține de voi: în corp, gând, respirație, emoție, viață sau lucru atins și neatins de voi. Eu sunt aici și la fel și Voi sunteți aici, cu Mine, prin Mine, datorită Mie și Eu datorită Vouă.

Suntem Unul din Altul și Unul pentru Altul. Suntem un Eu și un Altul. Vă iubesc cu o Iubire de Mamă. Prima Iubire cu care V-am iubit, înainte de toate. De aceea, când un copil se naște, acesta este primul lucru pe care îl caută și cunoaște. Mă caută pe Mine în voi și Mă găsește pentru că Sunt.

Sunt mai presus de toate și tot, și mai prejos de toate și tot. Sunt susul și josul, caldul și frigul, lumina și întunericul, Sunt echilibrul și dezechilibrul, Sunt tot ce puteți voi numi Bine sau Rău. Sunt Iubirea în orice formă posibilă. Și orice formă posibilă este Iubire. Și Mă puteți găsi și în lipsa iubirii. Vorbesc prin și în voi, trăiesc prin și în voi și la fel și exist. ”Sunteți Dumnezeu care se experimentează pe El Însuși.”

Nu vă vedeți splendoarea. Eu sunt în voi, ce altceva ați putea găsi? Nu credeți în voi, nu vă savurați în propriul Spirit, ceea ce sunteți. V-Am mai spus: nu sunteți corpuri cu un Spirit, ci un Spirit cu un corp. Dacă ați simți ce sunteți… dacă ați vedea ce sunteți, nu ați mai avea nevoie să mai vedeți nimic vreodată. Sunteți mai mult decât vă puteți imagina, sunteți mai mult decât Dumnezeu Însuși își poate imagina pentru că sunteți Dumnezeu, adică maximul a ce există.

Trebuie să învățați să simțiți și să credeți în voi. Să nu vă mai puneți limite. Să nu mai ascultați în exterior cuvinte care să vă spună Ce și Cine sunteți, ce puteți și trebuie. Iată o mică povestioară:

”Odată vreo 10 broaște s-au hotărât să se ia la întrecere: să urce până în vârful unui turn.

S-au adunat mulți privitori să vadă isprava și pariau că nu va reuși nici o broască să ajungă până sus. Iar broaștele i-au auzit pe cei ce vorbeau…

A început întrecerea și multe dintre ”sportive” au renunțat după prima încercare nereușită. Doar o singură broască s-a străduit și a reușit să urce până sus.

Era surdă… ”.

 

 

 

 

 

 

Sursa Foto: Luminita Iliescu – Boncafe

Din aceeasi categorie:

  • Scrisoare catre fiinta interioara
  • Dragostea de sine miroase foarte bine!
  • Exprima-ti potentialul sustinut de energia solstitiului de vara