Dragostea de sine miroase foarte bine!

Publicat în categoria Spiritualitate

1.066 vizualizari

Am crescut cu totii auzind dictonul „Lauda de sine nu miroase a bine” si am facut cum am stiut noi mai bine sa traim la inaltimea imperativului sau moral. Multi dintre noi am fost copiii unor parinti care credeau ca „pe copii ii pupi numai in somn” ca sa nu-i „strici”. Am invatat, fireste, ca trebuie sa fim buni si drepti cu cei din jur. Ni s-a dat peste mana de atatea ori cat a fost necesar ca sa invatam din greselile noastre si sa nu le mai repetam.

Ceea ce am invatat mai putin este sa fim buni si drepti cu noi insine. Lectia asta nu prea ni s-a predat, nici la scoala si, in majoritatea cazurilor, nici acasa. Ni s-a spus in repetate randuri sa nu fim egoisti, sa impartim jucariile cu ceilalti copii si sa lasam de la noi cand ni se greseste. Si toate lectile acestea au fost valoroase si ne-au trasformat in membri de nadejde ai comunitatii, vecini politicosi, prieteni saritori si, in treacat fie spus, indivizi frustrati…Pentru ca da! e minunat sa fii bun si intelegator cu altii dar, nu cu pretul suprimarii propriei persoane, propriilor valori, sperante si asteptari. Adevarul este ca de multe ori a relationa inseama a rezolva conflictul intre ceea ce noi ne dorim si ceea ce lumea asteapta sau chiar pretinde de la noi.  Am fost educati sa rezolvam acest conflict cedand in permanenta in fata cerintelor si asteptarilor celor din jur (ca sa fim buni, ca sa nu fim egoisti, ca sa nu suparam, ca asa se face). Unii dintre noi au ales sa se revolte importiva educatiei primite si au picat in extrema egoismului si a agresivitatii.

Si totusi, intre egoismul care ii uita pe ceilalti si amabilitatea care se uita pe sine, exista oare o cale de mijloc? O cale care sa transforme conflictul in ceea ce in mediul de afaceri se numeste „a win-win situation”?

Eu cred ca o astfel de cale exista si ca trece de-a dreprul prin centrul iubirii de sine.

Si cand vorbesc despre iubire de sine nu ma refer la egoism. Ma refer la acel sentiment (care multi dintre noi nici macar nu stim ca exista, sau oricum nu ne gandim la el) de intelegere si acceptare a umanitatii din noi. Acel sentiment prin care ne dam dreptul sa fim oameni, cu calitatile si defectele noastre, cu asteptarile si sperantele noastre. Sentimentul ca in ciuda tuturor acestor defecte si neajunsuri suntem demni de dragostea noastra si a celor din jur.

Atunci cand chiar ajungem la aceasta constientizare, ceva minunat se intampla…le dam si celor din jur dreptul sa fie oameni, sa greseasca din cand in cand, sa nu fie la inaltimea asteptarilor noastre sau ale societatii uneori…Da! devenim in mod natural mai blanzi si mai intelegatori. Atunci cand acceptam sa dam satisfactie cererilor din exterior nu o mai facem din frica de a nu fi buni sau placuti sau „in randul lumii” ci, o facem din intelegerea mult mai profunda a nevoii din care vine cererea aproapelui nostru.Egoistul pretinde totul pentru sine fara a vrea sa dea nimic celorlalti. El aplica standarde diferite nevoilor sale si nevoilor celor din jur. Asta il face agresiv. Dragostea de sine aplica acelasi standard tuturor. Eu nu sunt inerent rau daca te refuz din cand in cand asa cum nici tu nu esti inerent rau daca nu esti acolo pentru mine la fiecare apel. Suntem cu totii oameni!

Vazuta prin prisma iubirii de sine, invatatura lui Isus „iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti” capata un nou inteles. Deficienta noastra nu este la nivelul dragostei pentru altul ci, la acela al iubirii de sine. De altfel, spun invatatii orientali, nici macar nu e posibil sa iubim pe altii inainte de a invata sa ne iubim pe noi insine.

Pentru a dezvolta iubirea de sine, invatatii din hawai au inventat o practica numita Ho’oponopono. Nu intaplator Ho’oponopono este o practica a iertarii. Un exercitiu inspirat din aceasta filosofie implica repetarea ca pe o mantra (pentru circa 5 minute) a urmatoarelor cuvinte:

Imi pare rau !(pentru orice as fi facut mie sau celor din jur. Practica este cu atat mai puternica daca ne concentram asupra unei situatii sau persoane anume)

Ma iert!

Multumesc !(Universului care inlesneste iertarea)

Ma iubesc !”

Un alt exercitiu care va poate face mai constienti de cat de mult va iubiti (sau nu!) pe voi insiva este exercitiul oglinzii propus de Louise Hay:

Priveste-te in oglinda si repeta urmatoarele cuvinte ” Te iubesc… (rosteste numele tau), chiar te iubesc! Esti prietena/ul meu cel/a mai bun/a si imi face placere sa-mi traiesc viata impreuna cu tine. Experientele vin si pleaca dar dragostea mea pentru tine ramane constanta. Traim o viata buna impreuna si o sa devina din ce in ce mai buna. Multe aventuri inca ne asteapta si o viata plina de dragoste si bucurie. Dragostea din viata noastra incepe cu noi. Te iubesc! Chiar te iubesc!”

Sursa foto: dennispotokar.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Scrisoare catre fiinta interioara
  • Exprima-ti potentialul sustinut de energia solstitiului de vara
  • 5 moduri simple prin care sa-ti cresti vibratia