Wayne Dyer – părintele motivației

Publicat în categoria Maeștri

646 vizualizari

Wayne Dyer a venit pe lume în 1940 în Detroit, Michigan și a petrecut primii zece ani din viață în orfelinat. Deși a avut un trecut umil, Wayne Dyer a reușit să devină ulterior un model pentru ceilalți, precum și o sursă continuă de inspirație și motivație.

După absolvirea liceului Denby. Wayne Dyer, a lucrat în cadrul armatei Statelor Unite timp de patru ani. Termină Universitatea de stat Wayne, iar apoi lucrează ca și profesor în cadrul St. John’s University. În timp ce își urma cariera academică a publicat în mai multe reviste și a practicat ca terapeut. Pe parcursul vieții s-a căsătorit de trei ori, din cele trei căsnicii având șase copii.

Este privit ca unul dintre părinții motivației datorită modului în care a încurajat oamenii să treacă peste probleme și să evolueze. Este unul dintre speaker-ii care au folosit foarte des situații din viața sa ca exemplu pentru ceea ce predă. Crescând într-o casă de copii, a cunoscut de mic copil dificultățile vieții, a trecut peste ele și a dorit să împărtășească cu ceilalți oameni viziunea sa.

Wayne Dyer a predicat importanța depășirii obstacolelor pe care le întâlnim, drept cale de a atinge potențialul divin din noi. Să învățăm din greșeli șă să mergem mai departe sunt cele două elemente fundamentale în materialele sale, bază a succesului personal și profesional. În materialele proprii a inclus creștinismul ca bază a filosofiei sale, recomandând oamenilor să se inspire de la valorile religioase și să le foloseasca în viața de zi cu zi. Recomandă, de asemenea, căutarea continuă a scopului în viață și efortul zilnic pentru a ne atinge obiectivele personale. Obstacolele din drum sunt simple lecții pe care avem nevoie să le învățăm pentru a evolua, întrucât nu există obstacol care să ne poată împiedica să ne atingem țelurile.

Iată câteva din citatele preferate ale Maestrului Wayne Dyer:

-Sufletul tău – acel loc liniştit din interior – îţi stă la dispoziţie pentru a-i cere sfatul. Întotdeauna te va îndruma în direcţia bună.

-Chiar şi după atâta timp, soarele nu îi spune niciodată pământului „îmi eşti dator”. Priviţi ce face o asemenea dragoste: luminează întregul cer.

-Ce cred alţii despre tine nu este problema ta. Unul din punctele cele mai înalte la care poţi ajunge este să devii independent de opiniile altor oameni.

-Oamenii iubitori trăiesc într-o lume care îi iubeşte. Oamenii ostili trăiesc într-o lume care îi urăşte. Este aceeaşi lume.

-Iubirea înseamnă a-L recunoaşte pe Dumnezeu în ceilalţi.

-Cum te tratează oamenii este karma lor, cum reacţionezi este a ta.

-Receptivitatea înseamnă a fi suficient de conştient şi suficient de angajat încât să vezi posibilităţile acolo unde alţii nu le văd.

-Dacă trăieşti într-un simţământ de obligaţie, eşti un sclav.

-Legea atracţiilor este aceasta: Nu atragi ceea ce doreşti. Atragi ceea ce eşti.

-Când dansezi, scopul tău nu este să ajungi într-un loc anume. Este să te bucuri de fiecare pas pe care îl faci.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceeasi categorie:

  • Conversații cu Dumnezeu.
  • Antonio Villoldo - Șamanul modern
  • Bruce H. Lipton - Maestrul între Biologie și Spiritualitate