Fetițele încă de la 6 ani, cred că inteligența este o trăsătură a bărbaților

Publicat în categoria Știință și Tehnologie

506 vizualizari

Se pare că fetițele de la 6 ani încep să considere că barbații sunt mai deștepți decât femeile, conform unui studiu care arată cât de repede apar stereotipurile în dreptul genului.

Primul impact care își face prezența în educația fetelor, începe chiar de la 6 ani, când acestea merg la școală. Acest fapt influențează atât de puternic mentalitatea acestora, că de aceea se presupune că sunt mult mai puține fete care lucrează în domenii cum ar fi ştiinţă, tehnologie, inginerie sau matematică, conform Science Alert.

S-a realizat un studiu pentru a putea observa ce lucruri sunt asociate cu conceptul de inteligență de către copiii cu vârstele cuprinse între 5 și 7 ani. Acest studiu a avut formă de joacă, la care au participat 200 de băieței și 200 de fetițe. În timpul exercițiului copiilor li s-a spus o poveste despre o persoană ”foarte deșteaptă”, a cărui sex nu li s-a indicat. La final copiii au fost întrebați de sexul acelui personaj.

Copiii de 5 ani, au spus că sexul persoanei este același cu sexul lor. Fetițele care aveau 6, respectiv 7 ani, au afirmat că genul persoanei este feminin, în proporție de 48%, pe când baieții au afirmat că este de sex masculin în proporție de 65%.

Psihologul Andrei Cimpian de la Universitatea New York delară că: „Deoarece aceste idei sunt prezente de la o vârstă atât de fragedă, stereotipurile afectează traiectoria educaţională a băieţilor şi a fetelor”.

În cadrul altui exercițiu care constă în depistarea asocierii făcute de către copii, în domeniul de interes pentru anumite activități, s-a constatat că deși între copiii de 4 anișori nu s-a remarcat nici o diferență majoră, în cadrul fetițelor cu vârstele curprinse între 6 și 7 ani, acestea au ales jocul pentru copiii inteligeți în proporție de 40, spre deosebire de restul fetelor, care au ales jocul ”copiilor care încearcă din greu”.

Conform cercetătorilor, rezultatele prezintă faptul că mulţi copii ,,asimilează ideea că inteligenţa este o calitate a bărbaţilor încă din copilărie”.

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: Descopera.ro

Sursa Foto: KompactMedia.ro

Din aceeasi categorie:

  • O nouă descoperire despre stângaci
  • Neuronii pot comunica într-un mod complet nou
  • S-au descoperit șanse reale să existe și alte lumi