Știința afirmă că suntem un Întreg

Publicat în categoria Știință și Tehnologie

564 vizualizari

Știința mai confirmă un aspect în care se credea prin filosofie încă din cele mai îndepărtate vremuri și care era mai puțin crezut prin fizică, până nu demult.

Răspunsul la întrebările cine suntem, unde mergem, de unde venim şi încotro mergem au început să primească un răspuns în 1997, când un experiment făcut la o facultate din Geneva a demonstrat că materia poate avea legături non-fizice. Bucăţile unui singur foton, împărţit în două, au fost separate la distanţa de 22,5 km. În ciuda distanţei, cele două particule reacţionau exact la fel la stimuli externi: dacă o particulă era învârtită, într-o anumită direcţie de către o forță magnetică, cealaltă particulă se va învârti exact în acelaşi timp.

Acest fenomen este cunoscut sub numele de Inseparabilitate cuantică şi a dat bătăi de cap fizicienilor. Einstein s-a referit la acest efect ca ”Înspăimântătorul efect la distanţă”.

Dacă particulele comunică, acest mesaj ar trebui să se deplaseze mai repede decât viteza luminii. Cea mai logică concluzie ar fi că acestea sunt conectate ca şi parte ale aceluiaşi câmp energetic.

Acest domeniu contrazice multe dintre convingerile noastre curente despre timp şi spaţiu. Pe durata Bing Bang-ului, se pare că toată materia din Univers provenea din aceaşi sursă. Deşi toată materia din Univers este împrăştiată la distanţe enorme, toate lucrurile fizce sunt conectate la un nivel cuantic. Aşadar cumva fiecare suntem conectaţi între noi, şi cu întregul Univers. Nu degeaba se spune că ceea ce oferi, aceea primeşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: gaia.com

Sursa Foto: astrofotografia

Din aceeasi categorie:

  • O nouă descoperire despre stângaci
  • Neuronii pot comunica într-un mod complet nou
  • S-au descoperit șanse reale să existe și alte lumi