Take a fresh look at your lifestyle.

Insula Pisicilor din Japonia a cerut mâncare pe internet și a primit mai mult decât poate duce

0 6

Aoshima, cunoscută și sub numele de Insula Pisicilor, este o insulă mică și izolată din prefectura Ehime din sudul Japoniei, unde felinele sunt mai numeroase decât oamenii, într-un raport de 6 la 1, scrie Bored Panda. Recent, aprovizionarea cu hrană a insulei de 1,6 kilometri a fost suspendată din cauza condițiilor meteo nefavorabile, așa că localnicii au apelat la internet pentru donații. „Vă rog să trimiteți mâncare de pisici în Aoshima”, a scris pe Twitter un îngrijitor de pisici. „Aici, în Aoshima, nu sunt magazine de unde să cumpărăm mâncare. Nu sunt nici măcar automate cu produse. Oamenii își cumpără cele necesare mergând cu barca în zona continentală. Dar vântul bate foarte puternic iarna, iar mersul cu barca este adesea suspendat”. Câteva zile mai târziu, insula a început să fie bombardată cu donații, iar același îngrijitor, care face parte din Societatea de Protecție a Pisicilor din Aoshima, a anunțat pe Twitter: „Vă rog să nu mai trimiteți provizii (mâncare de pisici) în Aoshima. Am primit mult mai mult decât ne așteptam și nu mai avem spațiu de depozitare. Vom fi bine până în aprilie. Vă mulțumim foarte mult”.   Sursa: BoredPanda]]>

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest website foloseşte cookie-uri proprii cât şi cookie-uri adăugate de terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Navigarea pe acest site reprezinta acceptul dvs. Acceptă Mai mult