Take a fresh look at your lifestyle.

Cum să faci față durerii

78

Cum facem față durerii? Este extrem de simplu, nu facem. Să faci față, înseamnă o luptă și nu există luptă fără pierderi și dacă deja suferi, înseamnă că ai pierdut destul. Durerea este o latură a noastră care naște perle prețioase. Bucuria naște râsul din inimă și nu o judecăm. Durerea naște lacrimi și lacrimile pot fi botezul care udă ceea ce urmează să se nască. Durerea naște poezie.

Nu putem vindeca tot ce a fost rănit și nici învia tot ce a fost ars. De multe ori pașii vieților noastre vor merge înainte abia după ce au mers înapoi și adesea au stat pe loc. Nimic nu se pierde totul se transformă și aici nu vorbesc despre ceea ce pleacă din viața noastră, ci ceea ce credem că ia ca bagaj din emoțiile noastre.

Noi ne transformăm, nu pentru că viața ne forțeză. Noi suntem cei ce o obligăm să schimbe lucrurile pentru că ghici ce, noi ne-am schimbat fără să ne dăm seama adesea și vechile lucruri nu ne mai reprezintă. De asta intervin schimbările care ne dor, așa zisele pierderi, pentru că noi le cerem.

Îți mai amintești relația după care ai plâns cu suspine și la care după ani, nu te-ai mai întoarce vreodată? Nu trebuie să fie neapărat amoroasă. Sunt unii oameni pe care îi vezi după ani și parcă nu s-au schimbat deloc, iar tu da. Nu mai ai aceleași preocupări, nu îți mai plac aceleași glume și nu te-ai mai întoarce la asta. Acum știi asta, dar când lucrurile s-au desprins, nu vedeai imaginea de ansamblu și te-a durut, rezistența ta la schimbarea mobilei din casa vieții tale naște durere.

Unicul lucru de facut cu durerea este să o accepți și cu fruntea sus să te ridici și să mergi mai departe. Nu trebuie ignorată, uitată, reparată sau nici măcar înlocuită. Păstrează ce simți exact așa cum este, învață din ea și lecțile să îți fie lumina care îți va însoți pașii pe mai departe. Nu spune nimeni că este ușor. Să te adâncești în ea totuși, te va ține jos. Are puterea de a crește și forma depuneri noi pe ea.

Regretele sunt inutile, ele semnalează doar lipsa învățării lecției, care se face doar prin acceptare. Fără acceptare nu există evoluție. Este esențial să înțelegem lumea și lecțile dar nu le căuta scuze. Nu mai permite să fii victimă. Spui că totul are motiv la nivel de suflet și așa este, dar tu ești aici să experimentezi la nivel de trup. Nu căuta scuze pompoase pentru deciziile care nu îți sunt benefice. Nu ai scuză, nici măcar la nivel de suflet pentru asta și crede-mă că îți dorești să eviți ieșirile de urgență date de suflet de pe autostrada scopului tău.

Ia durerea pe umeri, ridică fruntea și zâmbește alegând înțelept. Înțelepciunea este cea care arde karma. Altfel vei genera alte lecții karmice noi și dure sub pretextul sufletului care nu are de ales decât să îți tot repete lecțile. Nu mai permite să fii naiv, victimă sau preș. Să fii puternic nu înseamnă să nu simți greutatea sau durerea, ci să acționezi în ciuda acestora, și mai ales, datorită lor. Durerea înseamnă putere, folosește-o în liniște, fără drame sau spectacole și nici nu încerca să fii înțeles, pentru că aceasta nu se împarte și vei fi distras prin opiniile celor care nu o înțeleg, de la scopul ei.  

Povestind vei pierde puterea care se naște din ea. Cel mai bun fir de a acționa înțelept pornind de la durere, este să începi să alegi lucrurile de data asta în favoarea ta, fără să cauți scuze, nici ție, nici altora și fără să mai accepți teatrul victimizării al călăilor care suferinzi lasă numai cadavre în jur, dar urlă mai tare decât cei în durerile morții.

Durerea este rezistența la schimbare. Este unicul punct din care se naște înțelepciunea și puterea, dacă știi să privești din interior. Dacă ai fost părăsit, mergi mai departe cu demnitate, făcând chiar greșeli, spunând tot ce a fost de spus, lăcrimând tot ce era de lăcrimat, târâind dar mergi mai departe și cel mai important nu lupta să omori iubirea ce i-o porți celui care trebuie să plece. Știi deja că iubirea te vrea fericit și liber. Iubește-l liber de tine, iubește-te pe tine pentru că o meriți și cu demnitate și grijă de tine, mergi mai departe, purtând tot ce simți pentru cât va fi nevoie.

Și cel mai important: nu uita să îți faci chipul frumos prin zâmbet și inima vie prin râsul din suflet. Sunt unicele ustensile de care ai nevoie și pe care acum mai mult ca niciodată, va trebui să le folosești pentru tine. Este tot ce ai nevoie! Ești puternic/ă. Crede-mă că poți.

Sursa Foto: Google, Micul Marc

Cmentariile sunt închise

Acest website foloseşte cookie-uri proprii cât şi cookie-uri adăugate de terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Navigarea pe acest site reprezinta acceptul dvs. Acceptă Mai mult